Țicu l-a bătut pe Hanca în vestiar! De la ce a pornit scandalul între cei doi fotbaliști

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Valentin Țicu l-a bătut pe Sergiu Hanca, în vestiar, sub privirile colegilor de la Petrolul, iar scandalul a pornit de la un motiv incredibil.

Formația antrenată de Mehmet Topal va debuta în noul sezon al Superligii, împotriva celor de la Gloria Buzău, luni, de la ora 21:30, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Valentin Țicu l-a bătut pe Sergiu Hanca. De la ce a pornit scandalul

Vestiarul celor de la Petrolul Ploiești stă pe un butoi de pulbere, chiar înainte de debutul în noua ediție a Superligii. Valentin Țicu, căpitanul „lupilor galbeni”, și Sergiu Hanca au avut o dispută verbală în vestiar, iar aceasta s-a transformat într-un conflict fizic.

Motivul încăierării celor doi jucători importanți de la Petrolul Ploiești ar fi fost restanțele salariale pe care le are clubul la jucători. Mai precis, după ce s-au contrazis, Valentin Țicu i-ar fi reproșat mijlocașului de bandă că nu se plângea la fel de mult pe vremea conducerii lui Marian Copilul, deși existau aceleași probleme.

În urma unui schimb acid de replici, fundașul ploieștenilor nu și-a mai controlat nervii și s-a îndreptat spre Sergiu Hanca pentru a-l lovi, chiar sub privirile colegilor de echipă, informează Golazo.

Petrolul Ploiești poate legitima jucători, după ce turcii au investit primii bani în club

Petrolul Ploiești a scăpat de interdicția de a legitima noi jucători la echipă, după ce patronajul turc al formației de pe „Ilie Oană” a făcut o infuzie de 250 de mii de euro în conturile echipei. Banii au fost folosiți pentru a rezolva litigiile pe care clubul le avea la FIFA. Astfel, transferurile lui Ricardinho, Mateiu, Tudorie, Stănică și Keita au devenit valide, iar fotbaliștii pot evolua încă din prima etapă a sezonului, împotriva Gloriei Buzău.

Pe lângă banii folosiți pentru rezolvarea problemei legitimării jucătorilor, conducătorii turci au promis că vor investi încă 1.8 milioane de euro, iar o parte au intrat deja în conturile clubului.

Mehmet Topal, „antrenor-fantomă”! Cine va fi trecut pe foaia de joc ca antrenor al Petrolului

Deși Mehmet Topal pregătește formația de pe „Ilie Oană”, acesta nu este trecut în acte drept antrenorul principal al formației. Fostul internațional turc nu deține licența PRO, necesară pentru a avea drepturi „pline” în Superliga, ci doar licența A. Totuși, Mehmet Topal va avea dreptul de a sta pe banca tehnică a ploieștenilor și de a da indicații, însă nu poate participa la acțiunile oficiale.

În ultimele zile, conducerea celor de la Petrolul Ploiești a rezolvat problema antrenorului principal, după ce l-a adus în angrenajul echipei pe bosniacul Sanjin Alagic. Ultimul club pe care acesta l-a pregătit a fost Velez Mostar, din țara sa natală.

Publicat: 13 07. 2024, 18:19
Actualizat: 13 07. 2024, 18:20