Toni Petrea, critici pentru jucătorii cu experiență de la U Cluj, după înfrângerea cu Rapid: „Trebuie să se vadă în joc!”

Meciul de fotbal dintre FC Universitatea Cluj si FC Rapid, contand pentru SuperLiga Superbet, desfasurat pe Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, duminica 23 iulie 2023. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Toni Petrea, antrenorul echipei U Cluj, a fost extrem de dezamăgit după înfrângerea cu Rapid.

Toni Petrea, critici pentru jucătorii cu experiență de la U Cluj, după înfrângerea cu Rapid

Meciul dintre U Cluj și Rapid s-a disputat duminică seară, în cadrul etapei a doua din Superliga, pe Stadionul „Gaz Metan” din Mediaș și s-a încheiat cu victoria giuleștenilor, scor 3-0, după golurile marcate de către Dugandzic (min. 45), Vătăjelu (min. 62 – autogol), respectiv Papeau (min 72).

Cu nume sonore în echipă precum Bogdan Vătăjelu, Bogdan Mitrea, Andrei Miron, Alexandru Chipciu, Dan Nistor, Doru Popadiuc, Ovidiu Bic și Mihai Bordeianu, U Cluj nu s-a ridicat deloc la nivelul așteptărilor.

Și Toni Petrea a remarcat faptul că nu s-a văzut în joc experiența pe care acești jucători o au în spate.

„În repriza a doua, am cedat cam total jocul. Temători, am avut foarte multe greșeli de pasare, foarte multe conduceri de balon inutile. Am avut și noi câteva situații, dar repriza a doua a fost dezamăgitoare pentru mine. (n.r. ce v-a dezamăgit cel mai tare?) Poate un pic atitudinea noastră din repriza a doua, nu am arătat ca o echipă, ca un grup și adversarii au profitat. Trebuie să fim o echipă și aici trebuie să lucrăm foarte mult. Problema mea e felul în care ne-am exprimat.

Cât timp au mai venit jucători cu experiență, trebuie să se vadă în joc. Nu putem să jucăm doar cu numele. Experiența pe care o avem să fie pusă în slujba echipei. A fost o victorie meritată pentru Rapid”, a spus Toni Petrea, la flash-interviul de după meci.

„Îi felicit, deși scorul este mult prea mare, cred eu. Asta este. Trebuie să fim mai atenți pe viitor, să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut în seara aceasta. S-au schimbat foarte mulți jucători și până se creează o legătură între noi va mai dura. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, pentru că dacă ne vom prezenta cum ne-am prezentat astăzi nu e bine. Nu trebuie să ne căutăm scuze. În seara asta, cei de la Rapid au fost mai buni, au meritat victoria. Important e să fim o echipă. Când pierdem, pierdem toți. Câștigăm toți. Pe viitor, sunt convins că vom fi acea familie care am fost anul trecut”, a spus și Dan Nistor, la flash-interviul de după meci.

Publicat: 24 07. 2023, 00:15