Toni Petrea, lovitura cu care Mihai Rotaru vrea să revoluționeze Universitatea Craiova? Anunțul fostului antrenor de la FCSB despre interesul oltenilor

Anton Petrea, antrenorul echipei AFC Chindia Targoviste, urmareste meciul de fotbal contra formatiei FC Rapid din etapa a XII-a a Superligii, disputat pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, luni, 3 octombrie 2022. GEORGE FILIP/ MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Toni Petrea a reacționat după ce Mihai Rotaru, patronul de la Universitatea Craiova, s-a declarat încântat de calitățile sale.

Antrenorul Toni Petrea a impresionat la Chindia Târgoviște, după ce a reușit să îi „resusciteze” pe dâmbovițeni și să îi readucă în lupta pentru salvarea de la retrogradare, care părea pierdută încă din start. Cu toate că elevii lui au pierdut fără drept de apel cu Universitatea Craiova, 0-3, patronul oltenilor a recunoscut că îl apreciază pe tehnicianul care a început acest sezon pe banca lui FCSB.

Toni Petrea i-a mulțumit finanțatorului oltenilor pentru cuvintele frumoase, dar a menționat că lucrurile nu s-au transformat într-o discuție legată de preluarea Universității Craiova.

Toni Petrea, lovitura cu care Mihai Rotaru vrea să revoluționeze Universitatea Craiova? Anunțul fostului antrenor de la FCSB despre interesul oltenilor

Mihai Rotaru își caută antrenor la Universitatea Craiova, iar Toni Petrea ar fi putut reprezenta o soluție bună pentru olteni, potrivit omului din fruntea oltenilor, care a spus că îl apreciază pe tehnicianul în vârstă de 47 de ani.

„Nu cred, nu, nu. Mulțumesc pentru vorbele frumoase – nu am citit despre asta – dar nu s-a pus problema de nimic altceva”, a comentat Toni Petrea, după Universitatea Craiova – Chindia Târgoviște 3-0.

Toni Petrea a antrenat deja două echipe. Dacă ai vrea să-l iei, tot la fel, trebuie să construieşti o struţo-cămilă. Dau ca exemple, nu înseamnă acum că discutăm…

(n.r. – E clar că v-a atras atenţia Toni Petrea după rezultatele cu Chindia) Da, da, da, şi după faptul că, totuşi, ţineţi minte că la FCSB tot jucătorii l-au dorit înapoi. Şi în momentul în care jucătorii te doresc înapoi – îşi doresc să iasă campioni, aşa cum îşi doresc şi ai noştri – dacă te doresc înapoi înseamnă că ai arătat ceva.

Adică nu cred că un jucător care vrea să iasă campion cere un antrenor care nu poate să-l ducă aici.

– Mihai Rotaru, potrivit Sport Total FM

Publicat: 18 12. 2022, 14:30