Tony a ajuns la Iași și în cursul serii va conduce primul antrenament în Copou. Pe cine va avea în staff

Tony a ajuns la Iași și în cursul serii va conduce primul antrenament în Copou. Pe cine va avea în staff
  • Publicat:

Politehnica Iași are, de astăzi, un nou antrenor principal. Portughezul Anthony da Silva „Tony” a ajuns duminică noapte la Iași, iar luni seară va începe treaba la gruparea din Copou.

Tony îl înlocuiește pe banca tehnică pe Leo Grozavu, 56 de ani, tehnician demis după eșecul de la Botoșani (scor 1-2).

În vârstă de 43 de ani, Tony, fost dublu campion al României cu CFR Cluj în perioada 2007 – 2010, va fi prezentat oficial în cursul serii, după care va conduce primul antrenament cu noii săi elevi.

Tony a ajuns la Iași și în cursul serii va conduce primul antrenament în Copou. Pe cine va avea în staff

Fostul fundaș al CFR-ului va semna un angajament până la sfârșitul sezonului și va avea misiunea de a salva Iașiul de la retrogradare.

Deocamdată Tony a venit la Iași însoțit de un secund, Rui Machado, urmând ca astăzi să se ia o decizie în privința secunzilor. Din staff-ul lui Leo Grozavu doar antrenorul cu portarii Radu Sardescu este sigur deocamdată că va continua la Iași.

„Tony a ajuns la Iași, astăzi vom avea discuțiile finale și dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut va semna contractul cu noi și va fi prezentat în cursul serii. Eu cred că în proporție de 99 la sută Tony va fi noul antrenor al Politehnicii Iași”, a declarat pentru ProSport managerul executiv al Politehnicii Iași, Florin Briaur.

Obiectivul lui Tony da Silva

Poli a avut un start dezastruos de play-out, cu eșecuri la Galați (0-1) și Botoșani (1-2) și după primele două etape ocupă locul 7, care duce la baraj, cu 17 puncte. Moldovenii pot coborî însă pe locul 8, în cazul în care Dinamo câștigă cu Petrolul, în ultimul meci al etapei.

Chiar și așa, ieșenii speră să se salveze de la retrogradare fără baraj.

„Obiectivul lui Tony și al nostru va fi să ne salvăm direct de la retrogradare, adică locul 12. Dacă nu va fi posibil, luăm în calcul și varianta barajului, dar noi sperăm să nu trecem prin emoțiile barajului și să ne salvăm la finalul play-out-ului. Important este ca echipa să joace și în sezonul viitor în prima ligă. Pentru asta trebuie să obținem o primă victorie lunea viitoare, pe teren propriu, cu FCU Craiova”, a completat Florin Briaur.

Tony va debuta pe banca Iașiului peste exact o săptămână, luni, 8 aprilie, în Copou, contra Craiovei lui Adrian Mititelu, formație aflată pe locul 8, cu 16 puncte.

Ieșenii mai au de jucat patru meciuri acasă în acest sezon (cu FCU Craiova, Voluntari, UTA Arad și Petrolul) și trei în deplasare, la Dinamo, Universitatea Cluj și Sibiu și Hermannstadt.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Documentul obligatoriu pentru români de miercuri, 2 aprilie. E valabil doar 2 ani
Documentul obligatoriu pentru români de miercuri, 2 aprilie. E valabil doar 2 ani
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×