Antrenorul Politehnicii Iași, Tony da Silva, a dezvăluit că moldovenii sunt decimați după înfrângerea cu Dinamo București.
Politehnica Iași a pierdut meciul cu Dinamo București, din cadrul etapei a patra a play-out-ului Superligii, 0-1. „Câinii” au urcat pe poziție de baraj.
Tony da Silva a avut cuvinte de laudă referitor la implicarea jucătorilor săi. Mai mult, tehnicianul a dezvăluit că dezamăgirea este foarte mare în vestiarul ieșenilor, care au părăsit complexul Arcul de Triumf cu lacrimi în ochi.
„Noi mergem acasă fără puncte, supărați. Baieții mei plâng la vestiar. Ne doare mult că nu meritam (n.r. să piardă). Durerea de azi trebuie să ne faca mai puternici. Din păcate, nu am luat niciun punct, aia e.
După 20 de minute iei un roșu și ai un accidentat foarte grav. După prima repriza a trebuit să fac doua schimbări. Băieții au încercat, au făcut tot ce au putut. Au avut luciditate. Am luptat, am încercat, am avut și ocazii. Nu vreau să vorbesc mai mult, ma doare inima pentru baietii mei”, a spus Tony da Silva, la sfârșitul partidei.
În urma eșecului suferit în Capitală, Poli Iași a fost depășită în clasament de Dinamo București. Mai mult, formația din Copou a picat pe locul 14 în clasamentul Superligii, poziție ce trimite echipa la barajul pentru evitarea retrogradării.
Cornel Șfaițer, președintele formației din Copou, a dezvăluit că l-a dorit pe Tony da Silva pentru postul pe antrenor, întrucât cunoaște fotbalul românesc. De asemenea, o calitate a portughezului pe care a evidențiat-o oficialul Politehnicii Iași este ambiția.
„Tony este ambițios. Nu este ușor nici pentru el. De asta am luat și decizia să îl cooptez în staff-ul nostru, pentru că aveam nevoie de antrenor, nu de interimar. E un antrenor care a urmărit mult fotbalul din Superliga”, a spus Cornel Șfaițer, la ProSport Live.
Tony da Silva, a sosit pentru prima dată în România, în anul 2007, la CFR Cluj. Fostul fotbalist a petrecut cinci ani în Gruia, reprezentând cel mai lung angajament al său din întreaga carieră. Portughezul a evoluat 121 de meciuri în tricoul „feroviarilor” și a cucerit două titluri de campioană a Superligii, trei cupe ale României și două Supercupe ale României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER