La mai puțin de 48 de ore de la încetarea colaborării cu Leo Grozavu, Poli Iași a prezentat, luni seară, noul antrenor principal. Portughezul Tony da Silva, 43 de ani, a semnat un angajament până în vară, având ca obiectiv menținerea echipei în prima ligă. Noul tehnician a și condus deja primul antrenament, nu înainte de a fi prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă.
Pentru început, președintele Cornel Șfaițer a ținut să-i mulțumească lui Leo Grozavu pentru tot ce a făcut la Poli Iași și și-a exprimat speranța că va avea succes și cu Tony, la Iași, așa cum s-a întâmplat cu alți tehnicieni la formațiile pe care le-a condus.
Apoi, noul antrenor Tony da Silva a explicat că timpul este foarte scurt și nu îi permite să-și implementeze filosofia sa despre fotbal. Dar a dezvăluit ce poate schimba rapid în vestiarul Iașiului.
„Nu ar fi corect să nu vorbesc mai întâi despre antrenorul Leo Grozavu, care a făcut istorie și a promovat echipa. Din păcate, la fotbal, când nu sunt rezultate, vinovat este antrenorul. La final, obiectivul de salvare va fi și al lui. Nu sunt multe de vorbit, trebuie să ne băgăm la treabă. Trebuie să le dăm încredere la jucători, pentru că există calitate multă în lot. Sunt la curent cu ce se întâmplă în fotbalul românesc, dacă nu aveam informații despre Poli Iași nu eram aici. Am avut deja oferte să vin aici anul trecut, în prima ligă (n.r. s-a vorbit despre interesul FCSB-ului), dar nu vreau să dau nume. Nu am venit pentru că știam că nu este un proiect pentru mine. Am ales să vin la Iași după ce am vorbit doar cinci minute cu Cornel Șfaițer, pentru că a avut încredere în mine. Știu jucătorii de la Iași, nu stă în caracterul meu să vin undeva unde nu știu nimic despre echipă. Trebuie să fiu sincer, mai sunt 7 meciuri și e greu de schimbat ceva. Sistemul tactic e greu să-l schimbi. Fizic, suntem la final de sezon. Noi ce trebuie să facem, să dăm încredere la jucători, să schimbăm atmosfera în vestiar, iar jucătorii să intre pe teren cu curaj. Jucătorii să intre cu curaj pe teren și să apere acest blazon care le dă de mâncare. Presiune este în Ucraina, nu aici. Avem sănătate, facem ceea ce ne place, jucăm fotbal, avem public. Avem mare nevoie de suporteri, ei să fie al 12-lea jucător, iar eu al 13-lea”, a declarat Tony da Silva, care a completat că a pus Poli Iași înaintea familiei și a renunțat la petrecerea Paștelui în familie: „Nu am făcut Paștele cu familia, am venit direct la Iași, deși eu sunt credincios. Îmi cer scuze în fața lui Dumnezeu, am băgat Poli înainte de familie și de Dumnezeu”.
Noul tehnician al Iașiului a spus că are încredere în grup și că elevii săi sunt cei mai buni din Liga I. După Florinel Coman, pe care îl consideră cel mai valoros fotbalist din prima ligă.
„S-a schimbat campionatul față de perioada în care am jucat eu, e diferit. Sunt jucători cu calitate. Îmi place foarte mult Coman, de la FCSB, pentru mine e cel mai bun jucător al campionatului. Ceilalți sunt de la Poli Iași. Jucătorii mei sunt cei mai buni”, a mai spus Tony, care va miza mai puțin pe spectacol și mai mult pe pragmatism: „Am avut norocul de a lucra cu antrenori mari, am făcut stagii cu antrenori mari, De Zerbi, Fonseca, Guardiola. Dar eu sunt Tony, vin cu ideile mele. Important nu e Tony, ci Poli Iași. Mie îmi place ca echipa să fie protagonistă în teren, să-și creeze multe ocazii de gol, dar nu poți să faci asta într-o lună. Eu trebuie să văd la antrenamente pe ce jucători mă pot baza. Trebuie să mă adaptez la jucătorii pe care îi am acum. Nu pot să schimb de pe o zi pe alta. Trebuie să fim inteligenți. Eu prefer să câștig meciuri acum, Poli are nevoie de puncte. Vreau ca echipa să fie pitbull fără minge și Hagi cu mingea”.
Tony a venit cu secundul Rui Machado, iar în scurt timp staff-ul său va fi completat cu un preparator fizic și un analist videi. Antrenorul cu portari va rămâne Radu Sardescu, iar actualul preparator fizic Ovidiu Chiribici va colabora cu Tony până va veni un înlocuitor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER