Tony da Silva, prima reacție după ce a demisionat de la Poli Iași. „În acest moment simt că aceasta e decizia înțeleaptă”

SURSA SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Poli Iași a rămas fără antrenor, miercuri seară, după ce Tony da Silva a decis să demisioneze.

Gestul tehnicianului portughez în vârstă de 43 de ani surprinde, mai cu seamă că în urmă cu o zi președintele Cornel Șfaițer anunțase că îl susține pe Tony.

Tony da Silva, prima reacție după ce a demisionat de la Poli Iași. ”În acest moment simt că aceasta e decizia înțeleaptă”

Înainte de antrenamentul programat în cursul serii, primul după rușinea de la Sibiu, Tony a avut o ședință cu președintele Cornel Șfaițer, iar în urma discuției i-a transmis oficialului din Copou că demisionează.

Clubul Politehnica Iași a anunțat oficial despărțirea de Tony da Silva și a prezentat o primă reacție a tehnicianului portughez, pe site-ul oficial.

„Pentru binele echipei Poli Iași, am decis să închei, astăzi, contractul. Vă mulțumesc tuturor, de la cei din club până la suporteri, pentru colaborare, pentru încurajări și pentru critici.

Doresc tot ce este mai bun pentru Poli, iar în acest moment simt că aceasta e decizia înțeleaptă. Momentele frumoase trăite aici nu mi le poate lua cineva și vor rămâne mereu în amintirea mea”, a spus Tony.

„Mulțumim, Tony da Silva!”

„Contractul dintre antrenorul principal Tony da Silva și clubul nostru s-a încheiat, la solicitarea tehnicianului.

Tony da Silva a semnat contractul cu Poli pe 1 aprilie, în acest an, și sub comanda sa echipa a reușit menținerea în SuperLigă după rezultatele înregistrate în ultimele etape din sezonul trecut. Apreciem munca sa în Copou și îi dorim mult succes în carieră”, a transmis clubul ieșean.

Publicat: 04 09. 2024, 19:03
Actualizat: 04 09. 2024, 19:09