Tony da Silva și-a testat elevii într-un parc de aventură înainte de plecarea în cantonament. „Pentru unii a fost mai greu aici decât pe teren”. SPECIAL
Conștient că unitatea grupului poate bate o echipă cu valori individuale, antrenorul Tony da Silva încearcă toate metodele pentru a menține o atmosferă plăcută în vestiarul lui Poli Iași.
Astfel, înaintea plecării în primul cantonament al verii, tehnicianul portughez a apelat la un antrenament neconvențional pentru elevii săi. Tony și-a dus echipa la un parc de aventură din Iași, unde jucătorii și-au testat limitele și abilitățile pe mai multe trasee cu grade diferite de dificultate.
Tony da Silva nu a avut curajul să urce în copac: „Pentru unii a fost mai greu aici decât pe teren. De luni, la treabă!”
În timp ce Mihai Bordeianu și compania au intrat rând pe rând pe trasee și s-au dat cu tiroliana, antrenorul Tony da Silva și staff-ul său și-au supravegheat elevii de pe margine.
„Am terminat campionatul cu o atmosferă foarte frumoasă și e important să începem sezonul tot cu atmosferă, pozitivitate, cu gânduri bune. Noi nu avem bugete ca alte echipe, noi trebuie să avem inimă, spirit, atitudine și suporteri. Cu toții împreună vom fi mai puternici. Mie mi-a fost frică să fac asta. M-am uitat la băieți, mă doare gâtul cât m-am uitat în sus după ei. Pentru unii a fost mai greu decât pe teren. De luni, la treabă”, a declarat Tony da Silva.
Florin Ilie, printre cei mai buni pe trasee
Fundașul central Florin Ilie a fost unul dintre jucătorii cei mai buni pe trasee.
„A fost o experiență foarte plăcută. Sunt pentru prima dată aici, nu am mai făcut treaba asta și recomand tuturor”, a spus Florin Ilie, arătând cu degetul spre Tony da Silva, care a privit toată operațiunea de jos.
„O experiență plăcută, sperăm să ne întoarcem cât mai curând. Sunt trasee foarte solicitante, necesită atenție și concentrare”, a completat și Mihai Bordeianu.
Tony da Silva le-a dat liber elevilor săi duminică, iar luni delegația Iașiului va pleca în primul cantonament al verii, la Cheile Grădiștei.