Top 10 „caterinci” Eugen Neagoe într-un amical din Antalya! Hohote de râs după ce l-a ironizat pe un azer căruia i-a sărit balonul în bărbie: „Ia cu pâine”. EXCLUSIV
CORESPONDENȚĂ ANTALYA. Gloria Buzău a învins-o cu scorul de 2-0 (1-0) pe Turan Tovuz, ocupanta din locului 3 din prima ligă a Azerbaidjanului, într-un meci de pregătire din Antalya.
Principalul Eugen Neagoe, vădit supărat pentru că șefii nu i-au adus niciun jucător din cei solicitați în această pauză, a făcut haz de necaz în timpul partidei.
Eugen Neagoe, glume și amuzament total într-un amical din Antalya! „Ia cu pâine”
Nu l-a iertat pe arbitrul turc, cu mari probleme de cunoaștere a regulamentului, dar i-a luat în vizor și pe proprii jucători.
„Poantele” sale l-au ocolit pe Budescu, cel mai bun jucător al buzoienilor și cel care a marcat primul gol al partidei.
Dar ce glume a avut Eugen Neagoe, în mare vervă, în repertoriu?
- „Dumi, ce faci? A început meciul… Tu încă dormi, trezește-te, da?” – către Denis Dumitrașcu în minutul 9
- „Ia cu păine să nu te îneci” – către un fotbalist azer atunci când i-a sărit mingea în bărbie la un stop nereușit
- „Urcă, urcă! Ia varza cu tine… Le-au dat pe toate la ei” – către același Denis Dumitrașcu
- „Ăsta a fluierat ofsaid la mine. Ce ofsaid o fi văzut?” – către banca tehnică la un ofsaid indicat aiurea pe direcția de atac a băncii sale
- „Vă loviți unul de altul. Acum pupați-vă și împăcați-vă” – replică după ce un buzoian a tras un șut puternic la poartă și mingea s-a lovit de un coechipier
- „Duceți-l pe Turda la oftalmologie. Nu vede deloc”, către banca tehnică după o nereușită a fundașului central
- „De când avem noi doi glume? Las că vezi tu”, dialog cu Părvulescu atunci când acesta i-a răspuns de pe gazon
- „Bă, referee, ce faci? De unde l-ați găsit pe ăsta?”, către un oficial buzoian
- „Vito are lentilele la el? Nu vede nimic, adu-le de la vestiar dacă le-a uitat”, către banca tehnică
- „Ăștia nu vor să dea gol. Ișfan, ce faci mă?”, foarte serios spre banca tehnică, după ce buzoienii au ratat trei ocazii la rând
Gloria Buzău – Turan Tovuz 2-0 (1-0)
Au marcat: Budescu (9), Işfan (87)
Alexandru GREAB – Alessandro CIRANNI, Israel PUERTO, Mike CESTOR, Denis DUMITRAŞCU – Luca MIHAI, David TAVARES, Constantin BUDESCU, Alexandru JIPA – Ion GHEORGHE, Ricardo MATOS
Au mai intrat: David LAZAR, Diego FERRARESSO, Dragoş ALBU, Grigore TURDA, Alexandru IŞFAN, Sergiu PÎRVULESCU şi Victor FERREIRA
Gloria Buzău a învins acum trei zile formația turcă de liga a treia GMG Kastamonuspor cu scorul de 2-1 (0-0), într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Antalya (Turcia).
- Echipa ProSport, formată din Andrei Preotu, Daniel Nazare și Mihai Pop, vă oferă, din Antalya, cele mai noi informații și exclusivități legate de echipele românești care se antrenează în Turcia. Afli primul de pe www.prosport.ro cele mai relevante știri despre cluburile din Superliga.