Rivaldinho, atacantul brazilian de la Farul Constanța, a primit o ofertă fabuloasă de la revelația sezonului din Portugalia.
Fotbalistul din America de Sud ar putea pleca de la echipa lui Gică Hagi.
Santa Clara ar vrea să-l transfere pe Rivaldinho. Formația portugheză i-a contactat deja agenții atacantului de la Farul Constanța, informează DigiSport.
Brazilianul a mai avut o ofertă. Fotbalistul sud-american a fost dorit și de echipa thailandeză Buriram, care îi oferea un salariu de 60.000 de euro pe lună.
Rivaldinho a refuzat-o pe Buriram, dar ar putea fi tentat să meargă la revelația Portugaliei. Santa Clara a promovat sezonul trecut în prima ligă portugheză, iar acum se află pe locul 5.
Farul Constanța, echipa antrenată de Gică Hagi, s-a reunit pe 4 ianuarie, cu 31 de jucători, iar anunțul oficial nu a întârizat să apară.
„După mai puțin de două săptămâni de vacanță, Farul Constanța s-a reunit în această dimineață, când a avut loc vizita medicală.
Farul se va pregăti la propria bază sportivă până la primul meci oficial din 2025, urmând ca până atunci, pe 11 ianuarie, să dispute, pe teren propriu, și un meci amical cu Cerno More Varna.
Primul meci oficial din 2025 va avea loc la 20 ianuarie, de la ora 17.00, când Farul va întâlni, pe teren propriu, pe UTA Arad, în etapa a 22-a din Superligă.
La vizita medicală din această dimineață au participat 31 de jucători, printre care s-au aflat și juniori din cadrul Academiei Hagi – portari: Alexandru Buzbuchi, Răzvan Ducan, David Barbu;
Jucători de câmp: Ionuț Cercel, Dan Sîrbu, Mihai Bălașa, Bogdan Țîru, Ionuț Larie, Gustavo Marins, Gabriel Dănuleasa, Cristi Ganea, Gabriel Buta, Victor Dican, Nicolas Popescu, Ionuț Vînă, Carlo Casap, Eduard Radaslavescu, Andrei Ciobanu, Luca Banu, Narek Grigoryan, Gabriel Iancu, Iustin Doicaru, Ionuț Cojocaru, Alexandru Stoian, Patrick Budescu, Costyn Gheorghe, Luca Băsceanu, Ianis Avramescu, Denis Alibec, Rivaldinho, Robert Mustacă”, a anunțat Farul pe site-ul oficial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER