Transfer colosal în Superliga României: AC Milan a plătit 21.000.000 de euro pentru el și acum poate semna cu liderul din România!

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 6 poze

U Cluj, formația care conduce clasamentul în Superliga României după 8 etape, încearcă un transfer colosal pe ultima sută de metri. Este vorba despre un mijlocaș spaniol în vârstă de 29 de ani, pentru care AC Milan a plătit 21.000.000 de euro în august 2018.

Fereastra de mercato din România s-a închis la data de 9 septembrie 2024, însă fotbalistul încă poate fi legitimat de Universitatea Cluj, deoarece se află în postura de jucător liber de contract.

Samu Castillejo, fotbalistul pentru care AC Milan a plătit 21.000.000 de euro în 2018, aproape de un transfer colosal în Superliga României

Fereastra de mercato din Superliga României s-a închis în mod oficial luni, 9 septembrie, însă cluburile din campionat încă mai pot legitima jucători liberi de contracte. În acest context, în următoarele zile ar mai putea fi anunțate câteva mutări de cluburile angrenate în competiție.

Un transfer surprinzător poate fi realizat chiar de liderul clasamentului, Universitatea Cluj, care după 8 etape are nu mai puțin de 18 puncte. „Șepcile roșii” nu iau în calcul posibilitatea de a rata play-off-ul la finalul sezonului 2024 – 2025, astfel că monitorizează atent piața pentru a vedea ce oportunități apar. Iar gsp.ro dezvăluie faptul că șefilor de la U Cluj le-a fost propus un fotbalist cu un CV impresionant. Este vorba despre Samu Castillejo, aripă dreapta de meserie care la data de 18 ianuarie a împlinit 29 de ani.

Castillejo s-a despărțit recent de Valencia, în tricoul căreia a marcat 4 goluri în 26 de meciuri, însă anterior a mai evoluat la câteva cluburi importante. El a fost crescut în curtea celor de la Malaga, iar în 2015 a făcut pasul la Villarreal, în schimbul a 8.000.000 de euro. Aici, evoluțiile sale au crescut de la an la an, astfel că în august 2018, AC Milan l-a cumpărat pentru 21.300.000 de euro!

Castillejo a jucat timp de 4 sezoane în tricoul „rossonerilor” și chiar a reușit să contribuie la cucerirea titlului din 2022, însă în cele din urmă, contractul cu AC Milan i-a expirat și a semnat cu Valencia din postura de jucător liber.

Samu Castillejo cu trofeul din Serie A. SURSA FOTO: instagram.com/samucastillejo/

Revenind la interesul lui U Cluj pentru el, sursa citată susține că ardelenii au aflat despre disponibilitatea lui Castillejo de a veni în România de la impresarii acestuia. Liderul din Superliga ia în calcul posibilitatea de a-l semna pe fotbalistul iberic, iar în acest moment se poartă negocieri intense în privința salariului și a contractului. Partea bună pentru U Cluj este că, așa cum am precizat deja, Samu Castillejo poate fi legitimat oricând, deoarece nu se află sub contract cu un alt club. Astfel, închiderea ferestrei de mercato nu afectează negocierile dintre părți.

113 meciuri a jucat Castillejo pentru AC Milan

Cel mai bun sezon din cariera lui Samu Castillejo rămâne 2017 – 2018. În tricoul celor de la Villarreal, el a contribuit în respectiva stagiune cu 6 goluri și 7 pase decisive într-un total de 30 de meciuri jucate în La Liga.

Mulțumită acelor prestații, AC Milan a plătit peste 21.000.000 de euro pentru a-l transfera. Nici în tricoul „rossonerilor” nu s-a descurcat rău, reușind să contribuie cu 10 goluri și 15 pase decisive în totalul de 113 meciuri jucate.

El a bifat 5 partide și în stagiunea 2021 – 2022, în care a oferit două pase decisive, la capătul căreia AC Milan a cucerit titlul în Serie A.

În prezent, cota de piață a lui Samu Castillejo s-a prăbușit, fiind evaluat la doar 600.000 de site-ul de specialitate Transfermarkt. La nivel de echipă națională, el a evoluat doar în reprezentativele de tineret ale ibericilor.

Publicat: 10 09. 2024, 11:21