Andrei Ivan ar putea prinde un transfer de senzație la Beșiktaș Istanbul, după ce clubul turc și-a manifestat interesul pentru român. Sursele ProSport susțin că „vulturii” vor face în perioada următoare o ofertă oficială pentru Ivan, după ce s-au convins că este un fotbalist care se pliază pe planurile sezonului viitor, în care vor ataca din nou titlul în Superlig.
Căpitanul Universității Craiova a fost aproape de un transfer în străinătate anul trecut, dar negocierile cu cei de la Bordeaux au picat, iar francezii s-au orientat spre un alt român, Alexi Pitu, de la Farul Constanța.
Din informațiile noastre, Mihai Rotaru nu s-ar opune unei plecări a lui Andrei Ivan (26 de ani), dacă oferta va fi una care să satisfacă pretențiile clubului. Concret, este vorba despre o sumă între 3 și 3,5 milioane de euro, în funcție și de modul de plată ales de cei interesați să îl cumpere.
Pe de altă parte, sunt mai mulți fotbaliști de care Mihai Rotaru vrea să scape de la Universitatea Craiova. ProSport a prezentat în cursul acestei zile lista completă cu numele jucătorilor care vor urma să plece din Bănie.
Sergiu Hanca, Ionuţ Vînă, Ivan Martic, Bogdan Mitrea şi Valerică Găman sunt cei puşi deja pe lista de disponibilizări. Acestui cvintet i s-ar putea adăuga şi Bogdan Vătăjelu.
În privinţa lui Bogdan Vătăjelu, acesta se află la final de contract, dar Mihai Rotaru a anunţat, în urmă cu câteva luni, că jucătorul va continua la Craiova şi din vară. Numai că apoi a intervenit o accidentare a fundaşului de 30 de ani și oltenii, deși jucătorul este recuperat acum sută la sută, au amânat decizia finală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER