Transfer galactic la Rapid, după rușinea cu Petrolul! Bogdan Lobonț dă lovitura la revenire și aduce un portar italian care a jucat la PSG, Napoli și Sevilla! Jurnaliștii din Cizmă susțin că urmează să semneze contractul cu Dan Șucu

Transfer galactic la Rapid, după rușinea cu Petrolul! Bogdan Lobonț dă lovitura la revenire și aduce un portar italian care a jucat la PSG, Napoli și Sevilla! Jurnaliștii din Cizmă susțin că urmează să semneze contractul cu Dan Șucu
Vezi galeria foto - 4 poze

Se pregătește un transfer galactic la Rapid, imediat după rușinea înregistrată cu Petrolul în etapa a cincea a Superligii, 0-2 în Giulești, în urma a două autogoluri antologice semnate de Răzvan Oaidă și Borja Valle.

Transfer galactic la Rapid, după rușinea cu Petrolul! Bogdan Lobonț dă lovitura la revenire și aduce un portar italian care a jucat la PSG, Napoli și Sevilla! Jurnaliștii din Cizmă susțin că urmează să semneze contractul cu Dan Șucu

În contextul în care portarul titular Horațiu Moldovan a comis câteva greșeli destul de mari în acest start de sezon, el fiind din acest motiv destul de aspru criticat în spațiul public, în special după partida de la Voluntari din etapa a patra, pierdută de giuleșteni cu scorul de 2-1, conducerea clubului alb-vișiniu a luat decizia de a-i aduce acestuia un concurent cel puțin pe măsura sa, pentru a-l face să își mențină nivelul de concentrare.

Iar ținta identificată de rapidiști reprezintă un nume uriaș al fotbalului european din ultimii ani. Potrivit jurnaliștilor italieni de la Tuttomercatoweb, este vorba despre Salvatore Sirigu, fotbalist cu 28 de selecții în naționala Italiei, alături de care a cucerit Campionatul European în 2021, care a bifat de-a lungul carierei cluburi uriașe precum Paris Saint-Germain, FC Sevilla, Napoli sau Fiorentina.

În prezent în vârstă de 36 de ani, Salvatore Sirigu este liber de contract de la începutul lunii iulie, atunci când s-a despărțit de gruparea viola. Acum, el este pe cale să pornească într-o nouă aventură în afara Italiei, iar Rapid pare una dintre principalele variante pe care le are.

Salvatore Sirigu a fost prezent în Giulești la meciul cu Petrolul și urmează să negocieze cu oficialii clubului alb-vișiniu

Conform sursei citate anterior, italianul a fost chiar prezent pe stadion la meciul jucat de echipa antrenată de Cristiano Bergodi pe teren propriu cu Petrolul Ploiești în etapa a cincea din Superliga, pierdut de aceasta cu scorul de 2-0. 

Așadar, este evident că Sirigu urmează să poarte cu această ocazie și anumite negocieri cu oficialii clubului din Giulești. Eventuala sa venire la Rapid trebuie pusă în legătură cu faptul că recent Bogdan Lobonț a devenit antrenorul de portari de la echipa alb-vișinie, iar cei doi se cunosc destul de bine din perioada în care s-au intersectat în Serie A.

De-a lungul carierei sale, Salvatore Sirigu, pe lângă acel Campionat European din 2021, competiție la care nu a evoluat aproape deloc, a câștigat patru titluri în Ligue 1, două Cupe ale Franței, trei Cupe ale Ligii Franței și patru Supercupe ale Franței, toate alături de Paris Saint-Germain.

Publicat: 14 08. 2023, 13:17