Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a pus ochii pe un jucător al rivalei CFR și nu se lasă până nu-l aduce la formația bucureșteană.
Mai mult, fotbalistul echipei din Cluj nu doar că e dorit la gruparea roș-albastră, dar a fost vrut și la Lazio.
Presa din Kosovo a anunțat că Ermal Krasniqi, jucătorul celor de la CFR Cluj, ar putea pleca în iarnă de la clubul din Ardeal pentru a semna cu FCSB. Jurnaliștii locali au ținut să puncteze dorința nebună a patronului Gigi Becali de a-l transfera la vicecampioana României.
„Ermal Krasniqi este așteptat să plece de la CFR Cluj în iarnă pentru a semna cu rivala FCSB. Patronul Gigi Becali se pregătește să întărească echipa în perioada de iarnă și a recunoscut deschis că îi place de starul kosovar.
Interesul a fost arătat și de Mihai Stoica, oficialul FCSB-ului, care a spus că îi place foarte mult de Krasniqi, în ciuda faptului că nu mai este titular la Cluj”, a notat presa din Kosovo.
Meme Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a confirmat interesul lui Gigi Becali pentru Krasniqi.
„Îi place lui Gigi Becali. E adevărat că nu-i avem decât pe Coman, Octavian Popescu şi Luis Phelipe, ne-ar mai trebui şi Krasniqi. Şi Craiova îl avea pe Ivan şi l-a luat pe Mitriţă şi amândoi trebuiau să joace. Sunt patroni care vor să ia neapărat un jucător
Ce să spun? Krasniqi e interesant pentru toată lumea. Am înţeles că era o discuţie de 4 milioane pentru el, la Lazio.
În prima lui perioadă la CFR a fost foarte bun, după aia s-a schimbat şi sistemul… Krasniqi nu pare că ar avea viteză, dar cu mingea la picior e foarte bun”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER