Transfer inedit pe axa FC Botoșani – FCSB! Anunțul patronului: „Măcar un bidon de iaurt să iau pe el!”

Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, a vorbit despre posivilitatea ca fundașul central francez în vârstă de 31 de ani, Kevin Boli, să ajungă la FCSB.

Kevin Boli a ajuns la FC Botoșani, din postura de jucător liber de contract, în vara acestui an, după experiența de la Samsunspor, unde a petrecut aproximativ do ani.

Au mai existat discuții despre posibilitatea ca fotbalistul să ajungă la FCSB, mai ales că roș-albaștrii au o veșnică problemă legată de fundașii centrali.

Transfer inedit pe axa FC Botoșani – FCSB! Anunțul patronului Valeriu Iftime

Valeriu Iftime a vorbit din nou despre acest subiect și a explicat că fundașul francez ar putea fi transferabil la finalul acestui an. Totodată, patronul moldovenilor a anunțat că nici nu cere o sumă foarte mare pe el, ci dimpotrivă, îl lasă să plece pe puțini bani.

„Ştiu subiectul. Kevin Boli are un contract special cu mine. Dacă vrea să plece după ultimul meci din acest an, pot discuta.

El mai are de jucat câteva partide pentru noi după care, la final, după meciul cu FCSB, dacă va dori să plece, atunci o poate face.

Aceasta a fost înţelegerea dintre mine şi el de la început. Se poate despărţi de noi contra unei sume destul de mici. Măcar un bidon de iaurt să iau pe el”, a spus Valeriu Iftime, la Pro Arena.

  • 450 de mii de euro este cota de piață a lui Kevin Boli, potrivit Transfermarkt.
  • 11 meciuri a jucat Kevin Boli pentru FC Botoșani în acest sezon din Superliga.
  • 4 titluri de campion al României are Kevin Boli în palmares: trei cu CFR Cluj și unul cu Viitorul.
Publicat: 07 12. 2022, 13:40
Actualizat: 07 12. 2022, 13:48