Transfer neaşteptat la FCSB! Vine de la echipa finului Pandele

Collado Jesus Fernandez în meciul de fotbal dintre FC Voluntari si FCSB, contând pentru Superliga Superbet, desfășurat pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, joi 29 februarie 2024. © FOTO: Răzvan PĂSĂRICĂ/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali vrea să transfere de la echipa finului Pandele. Finanțatorul FCSB este în căutarea unui portar în locul lui Andrei Vlad.

Contractul lui Andrei Vlad, rezerva lui Ștefan Târnovanu din poarta roș-albaștrilor, va expira la finalul acestui an și sunt șanse foarte mici să mai continue la FCSB. Gigi Becali a găsit deja înlocuitorul potrivit, chiar la echipa finului Pandele. Este vorba de portarul Jesus Fernandez, jucător care evoluează la FC Voluntari.

FCSB i-a găsit înlocuitor lui Andrei Vlad: este un fost câștigător al Ligii Campionilor

Gigi Becali a anunțat că îl lasă pe Andrei Vlad să plece gratis de la FCSB. Portarul român a prins doar un meci în acest an ca titular la campioana Superligii. Pentru a fi lăsat liber de contract în această vară, Andrei Vlad trebuie să își găsească rapid echipă, până la reunirea lotului, astfel încât conducerea clubului să aibă timp să îi găsească un înlocuitor.

Potrivit celor de la Fanatik, Gigi Becali ar dori să îl aducă de la FC Voluntari pe Jesus Fernandez. Fotbalistul spaniol este experimentat și ar fi rezerva potrivită pentru portarul de națională, Ștefan Târnovanu.

Fotbalistul spaniol Jesus Fernandez a evoluat în două meciuri pentru Real Madrid, în sezonul 2013/2014, când a fost rezerva lui Iker Casillas. În acel sezon, gruparea madrilenă a reușit să cucerească Liga Campionilor, dar Fernandez nu a prins niciun minut în cea mai titrată competiție inter-cluburi din Europa.

Ibericul, în vârstă de 36 de ani, are un CV bogat evoluând de-a lungul timpului la Granada, Cadiz, Numancia, Hercules, Levante, Panetolikos și Leonesa. În prima ligă din România, Fernandez a jucat 41 de meciuri la CFR, Sepsi și FC Voluntari.

FCSB, o nouă lovitură pe piața transferurilor: Marius Ștefănescu se va alătura lotului în Olanda

Deși patronul celor de la Sepsi OSK își dădea cuvântul că nu îl va lăsa pe Marius Ștefănescu să plece la FCSB, se pare că banii lui Gigi Becali au fost mai importanți și unul din cei mai în formă jucători din sezonul recent încheiat se va alătura echipei în cantonamentul din Olanda.

„Mâine face vizita medicală, ne-am înțeles și cu Sepsi, dar și cu jucătorul (n.r. Marius Ștefănescu)”, a declarat Gigi Becali la Digisport.

Deși nu a vrut să ofere detalii despre suma de transfer, latifundiarul din Pipera a dat de înțeles că este vorba de o sumă peste un milion de euro.

„Totul este parafat, doar trebuie să facă vizita medicală. Nu va sta pe bancă, am plătit foarte mulți bani, peste un milion de euro”, a mai spus patronul FCSB.

  • 1,7 milioane de euro este cota jucătorului, potrivit Transfermarkt.
  • A bifat 36 de meciuri în Superliga, a marcat de 14 ori și a oferit 5 pase decisive.
Publicat: 13 06. 2024, 18:47