Ilie Dumitrescu, fost mare atacant al echipei naționale și actual analist TV, a anunțat un transfer sigur din Superliga la o forță de pe continent, după ce a văzut meciul Sepsi – CFR Cluj 1-1.
De asemenea, Ionel Dănciulescu, aflat și el în studio alături de Ilie Dumitrescu, a aplaudat acțiunea reușită de un fotbalist și a exclamat: „E fază de Neymar!”.
Vineri, 29 martie, Sepsi și CFR Cluj s-au duelat în etapa 2 a play-off-ului din Superliga, iar la capătul celor 90 de minute, tabela de marcaj a indicat un rezultat de egalitate, scor 1-1. Marius Ștefănescu a deschis scorul pentru gazde în minutul 9, în timp ce oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 21, prin Matija Boben.
Însă, lăsând la o parte cele două goluri marcate, cea mai frumoasă fază a meciului s-a petrecut în minutul 60. Plecat din apropierea mijlocului terenului, Cristi Manea l-a scos din joc pe Kevin Varga cu o fentă superbă, după care a avansat spre careul advers. Ulterior, Manea a intrat într-un un-doi cu Muhar, care l-a lansat pe poziție viitoare cu călcâiul. Odată pătruns în careu, Manea a făcut un nou dribling, după care a centrat din rabona, un procedeu foarte complicat, pe bara a doua. Mingea nu a ajuns la destinație, fiind respinsă de un apărător al covăsnenilor, însă întreaga fază i-a lăsat fără cuvinte pe cei aflați în studioul Digi Sport:
„Asta e faza serii, acțiunea foarte frumoasă. Aici îl elimină pe Varga, călcâiul senzațional al lui Muhar, dă și pleacă Manea. Asta nu mai e de fundaș lateral, asta e de extremă de clasă.
Îl ia Galatasaray după faza asta. Cum a interpretat Manea, senzațional. Nu e moment de număr doi, ci de un șapte rasat, rar”, a declarat Ilie Dumitrescu.
În replică, Ionel Dănciulescu a avut nevoie de doar 5 cuvinte pentru a descrie acțiunea lui Manea. Fundașul a fost comparat cu Neymar:
„Asta e fază de Neymar”, a adăugat Dănciulescu.
Trimiterea făcută de Ilie Dumitrescu la Galatasaray nu este întâmplătoare. Clubul din Istanbul îl monitorizează pe Manea de mai multe săptămâni și în presa internațională s-a vehiculat că turcii l-ar fi pus pe apărătorul de la CFR chiar în fruntea listei de transferuri.
Serge Aurier, actualul fundaș dreapta al celor de la Galatasaray, urmează să plece de la Istanbul la finalul sezonului, după cum au informat turcii de la Turkiyegazetesi.com.tr.
În acest context, Cristi Manea va avea un rol important în angrenajul echipei antrenate de Okan Buruk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER