Portarul Robert Popa a plecat de la FC U Craiova, clubul lui Adrian Mititelu, și va evolua la UTA.
După Benjamin Van Durmen, UTA mai ia un fotbalist de la FC U Craiova 1948, formație retrogradată la finalul sezonului 2023-2024 din SuperLigă. Robert Popa va fi portarul arădenilor cel puțin până în vara anului următor, când cele două cluburi vor știi exact ce le rezervă viitorul. Formația lui Adrian Mititelu are ca singur obiectiv revenirea în elită, iar, dacă va reuși, Popa s-ar putea întoarce în Bănie.
Până una alta, Mircea Rednic pune mână pe căpitanul naționalei U20 a României, care-și încheiase treaba în Elite League, în luna martie, cu ocazia unui 1-1 cu Polonia, meci disputat la Târgoviște. În stagiunea ce va începe la mijlocul lunii iulie, Popa va fi considerat încă jucător Under, un aspect important pentru UTA, care i-a pierdut pe Pop și Vulturar, care s-au întors la Rapid.
Născut pe 5 martie 2003, Robert Popa a început fotbalul la CSM Râmnicu Vâlcea de unde a trecut la FC Argeș. În ultimele cinci sezoane a apărat poarta echipei FCU Craiova 1948, de unde a fost convocat la toate loturile naționale de juniori ale României.
Fotbalistul de 21 de ani își pierduse locul de titular în poarta echipei lui Adrian Mititelu în partea a doua a sezonului trecut în favoarea lui Ionuț Gurău, așa că a rămas cu 15 partide bifate în sezonul trecut al SuperLigii. Cotat la 500 de mii de euro, Popa a terminat sezonul în tribune, rezerva lui Gurău fiind Enache.
Din acest moment, e sigur că unul dintre Florin Iacob și Danylo Kucher nu va mai continua în „alb-roșu”, deși sunt șanse bune să plece ambii.
Și asta pentru că Rednic ar mai dori un portar, cu ceva mai mare experiență, iar cei doi goalkeeperi ai arădenilor în stagiunea 2023-2024 mai au contracte valabile cu arădenii până pe 30 iunie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER