Transferul anului pentru un fotbalist din Superliga e din nou posibil! Galatasaray a reluat negocierile: CFR își pierde unul dintre „stâlpi” pentru o sumă modică
Cristian Manea (26 de ani), jucătorul celor de la CFR Cluj și cel mai tânăr debutant în naționala României, ar putea pleca în această perioadă de mercato din Superliga.
Galatasaray își manifestă interesul pentru obținerea serviciilor fundașului dreapta, având nevoie de un jucător pe această poziție după transferul lui Sacha Boey la Bayern. În tentativa de a se asigura de calități solide în acest sector, echipa turcă a desfășurat negocieri înainte de Manea și cu alți doi fundași laterali, însă până în prezent, nu au reușit să ajungă la un acord final în aceste discuții.
Transferul anului pentru un fotbalist din Superliga e din nou posibil! Galatasaray a reluat negocierile
În ipoteza în care vor obține aprobarea fotbalistului Cristi Manea, oficialii de la Galatasaray au planificat să inițieze discuții și cu reprezentanții clubului CFR Cluj. Din dorința de a evita întârzieri până la vară, Galatasaray este pregătită să propună o sumă de transfer echipei ardelenilor. Echipa turcă intenționează să ofere în jur de 500.000 de euro pentru a asigura transferul lui Manea.
Galatasaray a obținut biletul pentru primăvara europeană în Europa League și se află acum într-o confruntare intensă pentru titlu cu rivala Fenerbahce, ambele având 60 de puncte după 23 de etape.
CFR îș pierde unul dintre „stâlpi”
Perioada de mercato a iernii se încheie în campionatul Turciei pe 9 februarie, iar Galatasaray s-a orientat către Manea în urma eșuării în achizițiile atât ale lui Lorenz Assignon, cât și ale lui Serge Aurier, astfel CFR îș pierde unul dintre „stâlpi” pentru o sumă modică.
Primul dintre ei, Lorenz Assignon a fost cedat sub formă de împrumut de la Rennes către Burnley, cu acordul valabil până la încheierea sezonului. În paralel, al doilea jucător, Serge Aurier, a ales să rămână la echipa Nottingham Forest. Chiar dacă transferul acestuia era prezentat „ca și făcut” în presa internațională, finalizarea acestuia a întâmpinat obstacole, deoarece cluburile implicate nu au reușit să ajungă la un acord în ceea ce privește structura plății. Negocierile s-au dovedit a fi complexe și au dus la anulare acestui transfer.
Manea a fost debutat în naționala României la vârsta de 16 ani și 10 luni, în partida disputată de tricolori contra Albaniei, în care Romania a câștigat cu scorul de 1-0 , gol marcat de Răzvan Raț.
Până la 26 de ani, Manea a trecut pe la numeroase echipe în cariera sa. Acesta și-a început aventura fotbalistică la Viitorul Constanța, iar în anul 2015 a fost transferat de Mouscron.
În 2017 revine în România la CFR, iar în anul 2019 alege să plece la FCSB la care a jucat doar 2 meciuri în campionat. În cea de a doua parte a acelui sezon, Manea se întoarce în Gruia.