:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F01%2FElvir-Koljic-out-de-la-Universitatea-Craiova-Sorin-Cartu-l-a-facut-praf-4.jpg)
Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, a făcut lumină în cazul lui Elvir Koljic (29 de ani), despre care s-a zvonit că ar putea face obiectul unui transfer de la Universitatea Craiova la echipa campioană.
Atacantul a intrat în ultimele șase luni de contract și, astfel, poate negocia cu oricine dorește. Mai mult decât atât, formația din Bănie nu are de gând să îi prelungească angajamentul, așa că ar fi putut reprezenta o țintă accesibilă pentru FCSB.
În ciuda faptului că „roș-albaștrii” sunt în criză de atacanți, antrenorul Elias Charalambous a ținut să precizeze, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj, că bosniacul nu reprezintă o soluție, din punctul său de vedere. Cu toate acestea, nu a exclus ca mutarea să se facă peste capul său.
FCSB are probleme serioase în avanposturi, care sunt cu atât mai mari pentru meciul cu CFR Cluj, de duminică seara. Daniel Bîrligea, transferat la începutul acestui sezon chiar de la rivala din Gruia, nu poate evolua împotriva fostei sale formații decât dacă Gigi Becali scoate din conturi nu mai puțin de 100.000 de euro, potrivit clauzelor prevăzute în contract.
În acest context, s-a zvonit că oficialii campioanei României ar fi pus ochii pe fotbalistul Elvir Koljic, intrat în ultimele șase luni de contract cu Universitatea Craiova. În condițiile în care acesta urmează să devină jucător liber la finalul sezonului, ar fi existat posibilitatea unei treceri acum în curtea campioanei României, contra unei sume de bani la un nivel accesibil.
Cu toate acestea, antrenorul Elias Charalambous a ținut să lămurească acest subiect, la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj. Cipriotul a spus că vârful de atac de la Universitatea Craiova nu reprezintă o țintă pentru el, dar a dat de înțeles că nu el ia deciziile în ceea ce privește jucătorii care vin la FCSB.
„Nu știu dacă Koljic este o soluție, dar el face parte dintr-o echipă acum și are un contract.
Dacă există cineva pe care șeful și MM îl vor, atunci vor încerca să îl aducă, dacă este o alegere bună pentru echipă”, a spus Elias Charalambous.
Patronul FCSB Gigi Becali a transmis că „a dat ordin” în club pentru găsirea unui atacant și a precizat că Elvir Koljic nu se numără printre țintele sale.
„N-am ce să vorbesc despre atacanți, am vorbit deja.
Ce treabă am cu Koljic? Nu am treabă cu el!”, a spus Gigi Becali, potrivit sportpesurse.ro.