Dan Șucu, patronul de la Rapid, vrea să îl ia pe Ermal Krasniqi de la CFR Cluj și să îl destabilizeze, astfel, pe Gigi Becali, omologul de la FCSB.
Atacantul care a impresionat în tricoul formației din Gruia este disputat acum de cei doi „granzi” din București, fiecare dintre aceștia având drept scop principal în această iarnă găsirea unui atacant pentru partea a doua a sezonului.
ProSport a anunțat în exclusivitate interesul celor de la Rapid pentru Ermal Krasniqi, jucător aflat și pe lista lui Gigi Becali, iar acum Dan Șucu a recunoscut că albanezul reprezintă o țintă pentru el.
Dan Șucu a intrat pe fir pentru transferul lui Ermal Krasniqi de la CFR Cluj, fotbalist care este dorit și de Gigi Becali la FCSB.
Patronul Rapidului a ținut să menționeze că este interesat și de serviciile lui Tudor Băluță, fotbalistul campioanei Farul Constanța.
„Pot să vă confirm în mod oficial că ni-l dorim pe Băluță de la Farul. Un jucător cu un potențial uriaș, care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Nu mă întrebați de sume, nu mă întrebați de negocieri, știți că îmi place să vorbesc cât mai puțin.
Ne interesează Krasniqi și Băluță, nu înseamnă însă automat că aceștia vor veni la Rapid. Există un întreg proces de negociere cu cluburile și jucătorii. Vom vedea dacă aceste transferuri se vor concretiza… Noi ne dorim.
Vrem foarte mult să ajutăm și echipa națională, vrem foarte mult jucători care să fie și eligibili pentru domnul Edi Iordănescu, astfel încât Rapidul să ajute echipa națională cu fotbaliști importanți, care să pună umărul pentru o performanță la Euro. Tipul acesta de jucători ne interesează, tineri cu potențial…”, a declarat Dan Șucu, potrivit Fanatik.
Rapid nu a convins în ultimele meciuri, dar Dan Șucu anunță că nu se pune problema ca antrenorul Cristiano Bergodi să fie înlocuit în viitorul apropiat.
„Nu avem nicio intenție să-l demitem pe Cristiano Bergodi. Nu se pune problema ca Bergodi să plece în viitorul apropiat. Nu contează ce se va întâmpla în meciul cu Farul. Bergodi va continua din iarnă să fie antrenorul Rapidului, are toată încrederea noastră.
Vom vedea ce se întâmplă în retur. Bineînțeles, orice se poate întâmpla cu un tehnician dacă lucrurile nu merg, dar nu are rost să facem nicio speculație.
Cristiano Bergodi, vă spun răspicat, este antrenorul cu care Rapid va începe perioada de pregătire și cu care va ataca partea a doua a campionatului și bineînțeles și play-off-ul”, a spus Dan Șucu, potrivit sursei de mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER