Gigi Becali, patronul FCSB, forțează intrarea în grupele UEFA Champions League, așa că a efectuat câteva mutări de top la echipa sa.
Marea lovitură a patronului a venit chiar de la Gică Hagi, antrenorul formației Farul Constanța.
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, i-a transferat pe David Kiki, Daniel Popa și Marius Ștefănescu. Omul de afaceri din Pipera îl dorea de mult timp pe fundașul Farului, mai ales că s-a tot discutat despre o posibilă plecare a lui Risto Radunovic.
Convins că a dat lovitura, patronul campioanei României deja a ținut să-l laude pe fotbalistul din Benin.
„Kiki, e superfotbalist”, a spus Gigi Becali în ultima sa conferință de presă susținută la Palat.
Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi Sfântu Gheorghe, l-a „atacat” pe Marius Ștefănescu, fostul său jucător, ba chiar a ținut să-l acuze de șantaj: „Mi-a zis că mai bine renunță la fotbal decât să joace tot la noi”.
La scurt timp după, noul fotbalist al campioanei României a infirmat spusele lui Dioszegi.
„Sincer n-am vorbit niciodată cu dânsul. Probabil că tot din supărare a dat acele declarații. Probabil că-și dorea să mai rămân acolo.
Fiecare își face cumva planurile, apoi vine un transfer. Poate că nu se așteptau să vadă oferta asta. Dar și-au dat seama că e mai bine și pentru club și pentru mine să fac pasul ăsta”, a spus Marius Ștefănescu, citat de golazo.ro.
Acum un lucru e sigur – dacă un jucător vrea să plece, poate pleca prin orice mijloace. Noi degeaba avem contract, jucătorul tot poate. Am stat mult și ne-am gândit. Ne-a implorat Bernd Storck să-l lăsăm să plece, că nu mai e cu capul aici. Mi-au zis că știu că mi-am dat cuvântul, dar că jucătorul e un tânăr care a cochetat cu naționala României. Că e vorba de viața lui și că nu sunt un Dumnezeu să nu-l las la FCSB. Ștefănescu mi-a zis că mai bine renunță la fotbal decât să joace tot la noi”, spunea Dioszegi, la Digi Sport.
Acum un lucru e sigur – dacă un jucător vrea să plece, poate pleca prin orice mijloace. Noi degeaba avem contract, jucătorul tot poate. Am stat mult și ne-am gândit. Ne-a implorat Bernd Storck să-l lăsăm să plece, că nu mai e cu capul aici.
Mi-au zis că știu că mi-am dat cuvântul, dar că jucătorul e un tânăr care a cochetat cu naționala României. Că e vorba de viața lui și că nu sunt un Dumnezeu să nu-l las la FCSB. Ștefănescu mi-a zis că mai bine renunță la fotbal decât să joace tot la noi”, spunea Dioszegi, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER