Oficialii din Bănie s-au interesat la Petrolul de condițiile unui eventual transfer al lui Marian Fernando Huja, fundaș central de 1,91 metri. Mirel Rădoi îi făcuse o listă lui Mihai Rotaru cu 12 jucători pe care nu îi mai voia din această iarnă la echipă.
Pe lista respectivă se aflau și fundași centrali, dar cu toate acestea este clar că în această iarnă unul dintre Paul Papp, Valerică Găman sau Raul Silva va pleca de la echipa lui Mihai Rotaru. ProSport a aflat că oficialii lui CS U au început deja căutările pentru aducerea unui nou apărător, deoarece vor să își întărească defensiva.
Pentru conducerea oltenilor, pista jucătorilor de la Petrolul Ploiești este una tentantă. Din informațiile noastre, oltenii au făcut o ofertă concretă pentru mijlocașul Jair, iar în urmă cu câteva zile s-au interesat și de condițiile unui posibil transfer al fundașului central Marian Huja (23 de ani). Jucătorul Petrolului are o cotă de piață pe Transfermarkt în valoare de 450.000 de euro.
Surse din cadrul clubului din Bănie ne-au dezvăluit că în următoarele zile oficialii lui CSU vor înainta și o ofertă concretă omologilor lor de la Petrolul pentru un transfer al jucătorului cu dublă cetățenie, română și portugheză. „Lupii galbeni” trec prin mari probleme financiare și sunt nevoiți să vândă în această iarnă pentru a face rost de resurse financiare.
ProSport a mai aflat că oficialii prahoveni sunt foarte aproape și de o despărțire de fundașul stânga, Valentin Țicu.
Pe adresa conducerii clubului ploieștenilor a venit o ofertă concretă de transfer de la o formație din Israel. În următoarea perioadă Consilul de Administrație al Petrolului va decide la ce jucători le va da drumul să plece în funcție de ofertele primite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER