Transferul cu care Mihai Rotaru încearcă să dea lovitura: Universitatea Craiova vrea să îl aducă pe Ronald Matarrita, un internațional costarican care a jucat la New York City! | EXCLUSIV
Universitatea Craiova vrea să dea lovitura în această iarnă și să îl aducă în Bănie, conform surselor ProSport, pe Ronald Matarrita, un internațional costarican care a fost coleg cu Alex Mitriță la New York City.
Transferul cu care Mihai Rotaru încearcă să dea lovitura: Universitatea Craiova vrea să îl aducă pe Ronald Matarrita, un internațional costarican care a jucat la New York City
Din informațiile noastre, patronul Mihai Rotaru încearcă să acopere golul lăsat de accidentarea gravă a lui Nicușor Bancu și are o listă de cinci nume din care va alege înlocuitorul căpitanului.
Pe lângă obiectivul deja cunoscut numit Opruț, Universitatea Craiova a înaintat o ofertă și pentru Ronald Matarrita. În vârstă de 28 de ani, Matarrita este un internațional din Costa Rica și a evoluat în MLS, la New York City și Cincinnati.
Are 28 de ani, e născut în Costa Rica și în prezent e liber de contract. Poate juca pe banda stângă ca fundaș, dar și în linia mediană. A jucat la New York City, acolo unde a fost coleg cu Alex Mitriță, unul dintre cei mai apreciați jucători ai celor de la Universitatea Craiova, dar și la Cincinnati. A bifat 54 de meciuri pentru echipa națională și a înscris trei goluri.
- 1.5 milioane de euro e cota lui Ronald Matarrita, potrivit siteului de specialitate transfermarkt.com
Noul antrenor al echipei din Băniei, Eugen Neagoe, a anunțat care sunt obiectivele Universității Craiova, principalul fiind cucerirea titlului în Superliga, motiv pentru care clubul alb – albastru caută întăriri în cadrul lotului. „Un vis împlinit ar fi dacă am reuşi să aducem campionatul la Craiova. Ar fi şi cea mai mare realizare şi a mea ca antrenor. Voi face tot ce depinde de mine să realizăm ce ne-am propus. Şi noi şi suporterii ne dorim să fim pe primul loc. Nu promit nimic, dar împreună cu băieţii şi cu oamenii care conduc clubul sper să ajungem să luăm campionatul. Îmi doresc foarte mult să avem cât mai mulţi suporteri la meciuri şi nu aş vrea să-i dezamăgim, să le aducem bucurii la fiecare meci”, a precizat tehnicianul formației oltene.
Patronul trupei din Bănie, Mihai Rotaru, dezvăluia recent în privința transferurilor, la Pro Arena: „Dacă rezolvăm și fundașul stânga, pentru că nu avem dublură la Vătăjelu… dacă rezolvăm, putem considera că am avut o campanie de achiziții foarte bună. Nicușor Bancu va fi apt undeva la sfârșitul lui aprilie, începutul lui mai, dar fiind sfârșit de campionat, de playoff, nu cred că îl vom arunca în luptă la momentul acela. Pentru siguranța lui, cred că vom aștepta să aibă și cantonamentul de vară, dar el din punct de vedere medical va fi apt la finalul lui aprilie, acesta e pronosticul celor care l-au filmat”.