Marius Șumudică e convins că Gigi Becali a dat lovitura cu transferul lui Damjan Djokovic, mijlocașul croat adus în această vară la FCSB.
„Șumi” l-a avut sub comanda sa pe fotbalistul în vârstă de 33 de ani în sezonul precedent în Arabia Saudită, la Al Raed, și a dezvăluit aspectul care l-a impresionat cel mai tare.
Djokovic l-a șocat pe Șumudică prin modul în care se prezenta la toate ședințele de pregătire, pe care reușea să le ducă la capăt de fiecare dată fără a întâmpina vreo problemă de natură fizică.
„E un lider, un jucător care a evoluat la un nivel peste cel din Liga 1, la Adanaspor, unde nu e ușor. Anul trecut (n.r.- la Al-Raed) mi-a făcut toate antrenamentele cap-coadă, doar un meci nu a jucat.
Un profesionist 100%. Nu am văzut în viața mea un jucător care să se pregătească la fel ca Djokovic. E foarte tare psihic. E `drăcos`, caracter, sânge balcanic”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Ovidiu Burcă s-a înscris și el pe lista celor care au rămas impresionați de prestațiile lui Damjan Djokovic: antrenorul lui Dinamo a avut cuvinte de laudă despre jucătorul lui FCSB înaintea marelui Derby de sâmbătă seară.
„FCSB excelează în atac. Au jucători foarte buni, de foarte mare talent. Indiferent la care dintre ei se va apela, sunt jucători care 1 contra 1 pot face diferența.
Au și un mijloc foarte bun, odată cu venirea lui Djokovic au câștigat mult mai mult echilibru. Este un jucător experimentat, care știe să dicteze ritmul jocului. Cred că au făcut un transfer foarte bun. La fel și Băluță, folosit într-o poziție interesantă, pe care nu l-am mai văzut, dar unde a dat foarte bun randament”, a afirmat Burcă la conferința de presă premergătoare partidei cu FCSB.
„Îmi place de Djokovic de când a jucat la CFR Cluj. Este de nota 10. A urcat, a recuperat, a pasat, exact ce avea nevoie FCSB. Chiar dacă ieri Craiova nu a jucat aproape nimic, a fost un joc foarte bun pentru FCSB.
Ca dovadă, Djokovic a jucat tot meciul la 30 și ceva de ani. El nu mai poate fi scos din echipă. Începem echipa cu el. Pe Djokovic și Florinel n-ai cum să îi scoți.
Mai este și Edjouma. Este și el jucător valoros. Am pierdut campionate pentru că am zis că se înjumătățesc punctele și jucăm cu copii. Acum avem două echipe, pe care să le rulăm în campionat și cupele europene”, a declarat Gigi Becali la Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER