Lukas Zima le-a oferit un interviu jurnaliștilor din țara natală, prilej cu care a vorbit despre transferul la FCSB și a anunțat plecarea titularului dintre buturi, Ștefan Târnovanu. Acesta ar putea ajunge în Serie A.
Udinese și, mai nou, Lecce sunt echipele interesate, dar Gigi Becali i-a fixat o clauză de cinci milioane de euro și nu are de gând să-l cedeze în schimbul unei sume mai mici. Cât despre goalkeeperul ceh, FCSB și Petrolul au bătut palma încă din toamna anului trecut, pentru 250.000 de euro.
Deși inițial s-a crezut că a fost adus ca rezervă, în condițiile în care Andrei Vlad nu a mai dorit să continue, Lukas Zima și-ar putea face loc în primul 11. Chiar el a recunoscut că „sunt șanse mari” ca Ștefan Târnovanu să plece în actuala perioadă de mercato.
„FCSB a vrut pe cineva care să fie în spatele lui Ștefan și să îl ajute cu experiența sa. În plus, sunt șanse mari să plece acum, în iarnă. Din acest motiv m-au contactat atât de devreme. Indiferent că el va fi vândut în iarnă sau în vară, eu sunt pregătit”, a declarat fostul portar al Petrolului pentru iSport, publicație din țara natală.
„FCSB a vrut pe cineva care să fie în spatele lui Ștefan și să îl ajute cu experiența sa. În plus, sunt șanse mari să plece acum, în iarnă.
Din acest motiv m-au contactat atât de devreme. Indiferent că el va fi vândut în iarnă sau în vară, eu sunt pregătit”, a declarat fostul portar al Petrolului pentru iSport, publicație din țara natală.
De asemenea, Lukas Zima a recunoscut că nu a stat prea mult pe gânduri în momentul în care a aflat de interesul celor de la FCSB. Tentația de a evolua în Europa League a fost prea mare.
„Nici măcar nu a trebuit să mă gândesc prea mult. Ambiția de a mă bate la titlu și de a juca în Europa League a fost incredibil de tentantă pentru mine. Auzisem de multă vreme că sunt interesați de mine, apoi directorul sportiv l-a sunat pe impresarul meu după încheierea ferestrei de mercato din vară. La acel moment am fost surprins. E un club mare, care are ambiții pentru Champions League. La finalul lunii septembrie am ajuns la un acord pentru transfer”, a mai spus cehul.
„Nici măcar nu a trebuit să mă gândesc prea mult. Ambiția de a mă bate la titlu și de a juca în Europa League a fost incredibil de tentantă pentru mine.
Auzisem de multă vreme că sunt interesați de mine, apoi directorul sportiv l-a sunat pe impresarul meu după încheierea ferestrei de mercato din vară. La acel moment am fost surprins. E un club mare, care are ambiții pentru Champions League. La finalul lunii septembrie am ajuns la un acord pentru transfer”, a mai spus cehul.
În altă ordine de idei, plecarea lui Ștefan Târnovanu înaintea ultimelor două meciuri din faza principală a competiției europene mai sus menționate i-ar pune pe roș-albaștri într-o situație dificilă. Poarta ar urma să fie apărată de Mihai Udrea, cea de-a treia variantă din lot, ținând cont că Zima nu poate fi trecut deocamdată pe lista UEFA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER