Transferul la care Gigi Becali nu a avut nicio șansă, nici măcar nu a putut visa! Atacantul dorit la FCSB a fost cumpărat cu 10.000.000 de euro și prezentat oficial
Fotbalistul la care visa Gigi Becali și-a găsit o altă echipă și patronul celor de la FCSB nu a avut nicio șansă să îi obțină semnătura.
Atacantul, care era văzut ca o soluție perfectă pentru echipa antrenată de Elias Charalambous și Mihaii Pintilii, a fost cumpărat cu 10 milioane de euro și deja a fost prezentat oficial la noul club.
Fotbalistul la care visa Gigi Becali a fost vândut pentru 10 milioane de euro
FCSB a cucerit titlul de campioană a României după o așteptare de nouă ani, iar Gigi Becali dorește să încununeze această performanță printr-o calificare în UEFA Champions League. Astfel, omul de afaceri vrea să întărească lotul pregătit de Elias Charalambous și Mihai Pintilii și este dispus să bage mâna adânc în buzunar pentru a ajunge din nou la masa bogaților.
Unul dintre fotbaliștii la care a visat latifundiarul din Pipera este Rafa Mujica, jucător care a reușit să facă un sezon foarte bun în prima ligă a Portugaliei, la Arouca.
Fotbalistul spaniol a reușit să marcheze 20 de goluri, ocupând poziția a treia în clasamentul golgheterilor din Portugalia și i-a fost recomandat lui Gigi Becali ca o soluție importantă pentru echipă în preliminariile UEFA Champions League.
Cu toate acestea, Rafa Mujica și-a ales cu totul altă destinație și a ajuns în Qatar, în schimbul sumei de 10 milioane de euro, portughezii anunțând deja despărțirea de fotbalistul spaniol.
„Îi suntem recunoscători lui Rafa Mujica, sportiv care a dat dovadă de angajament și dăruire pe parcursul celor două sezoane în care a marcat 37 de goluri în 68 de meciuri”, a transmis Arouca.
Cel mai scump jucător vândut de Arounca
În cursul zilei de joi, 30 mai 2024, Rafa Mujica a fost prezentat oficial la Al Sadd, campioana din Qatar. Conform informațiilor apărute până în prezent, arabii au plătit nu mai puțin 10 milioane de euro în schimbul fotbalistului spaniol. Astfel, Rafa Mujica a devenit cel mai scump jucător vândut vreodată de Arouca.
La începutul lunii mai, Mihai Stoica a anunțat că Rafa Mujica i-a fost propus lui Gigi Becali de către un impresar, pentru un transfer la FCSB. Oficialul campioane a transmis încă de atunci că o astfel de mutare este greu de realizat, având în vedere prețul pe care formația din Portugalia îl solicita în schimbul fotbalistului.
Chiar dacă nu a putut visa la transferul jucătorului de la Arouca, Gigi Becali rămâne concentrat pe țintele pe care le-a stabilit. Astfel, latifundiarul din Pipera așteaptă un răspuns de la Fiorentina, în legătură cu transferul atacantului Louis Munteanu, în vârstă de 21 de ani.