Transferul lui Alex Pop la Dinamo aigtă serios „apele”, în condițiile în care Unirea Dej a intrat și ea în „ecuația” acestei mutări.
Clubul aflat acum în Liga 3 își cere drepturile, în cazul în care Alex Pop va ajunge în cele din urmă sub comanda lui Zeljko Kopic.
Cum Unirea Dej deține 50% din drepturile jucătorului, rămâne de văzut dacă Alex Pop va mai ajunge la Dinamo în această perioadă.
Ardelenii au primit o propunere de ultimă oră pentru a accepta mutarea, însă nici nu se gândesc la această variantă.
„Am aflat din presă că Pop ar urma să ajungă la Dinamo, însă nu am fost contactați de nimeni! Situația este clară din perspectiva noastră. Am preluat clubul în noiembrie 2023 și am moștenit acest contract de coproprietate cu Galațiul.
Dejul l-a susținut pe Alex, i-a oferit oportunități și a crezut în el. Prin urmare, nu se poate lua nicio decizie fără acordul nostru”, a spus Adrian Gavriș, conducătorul Unirii Dej, conform gsp.ro.
„Ne-a sunat impresarul lui, Rareș Pop, care ne-a cerut să renunțăm la drepturile noastre de 50% și să acceptăm un procent mai mic dintr-un viitor transfer de la Dinamo.
Astfel de condiții nu pot fi acceptate! Nu vom vinde pe nimeni pentru promisiuni vag formulate. În plus, discutăm despre un club finanțat din bani publici, nu ne putem juca cu aceste procente după bunul plac al cuiva. Nu putem accepta această variantă”, au completat cei de la Unirea Dej.
Unirea Dej a subliniat că așteaptă să intre la negocieri, înainte ca părțile să bată palma.
Dacă va ajunge la Dinamo, atunci Alex Pop va fi o concurență serioasă pentru Astrit Selmani.
„Ne iau de proști! E o propunere complet inacceptabilă! Cum ar putea crede că vom accepta așa ceva? Oricine vrea să-l transfere pe Pop trebuie să discute și cu Unirea Dej. Nu este loc de interpretări aici!”, a tras concluzia un alt oficial al clubului aflat acum în Liga 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER