Transferul lui Arnold Garita la FCSB a picat, iar acum fotbalistul iese la atac împotriva lui Gigi Becali! Reacție vehementă împotriva patronului în scandalul vizitei medicale pe care jucătorul ar fi refuzat s-o facă
Arnold Garita susține că n-a avut niciun examen medical de făcut cu FCSB, după ce transferul acestuia în curtea roș-albaștrilor a picat în cele din urmă.
Atacantul a subliniat că n-a ajuns la o înțelegere cu echipa care a luat titlul în sezonul trecut.
Arnold Garita iese la atac: „Nu știu de ce Becali a spus că nu m-am prezentat la vizita medicală!”
Spre deosebire de Gigi Becali, Arnold Garita are altă variantă în privința situației în care s-a aflat. Atacantul este convins că nu trebuia să ajungă la un control medical.
„Nu am ajuns niciodată la o înțelegere cu FCSB și nu știu de ce domnul Becali a spus că nu m-am prezentat la vizita medicală. Nu aveam niciun control medical planificat cu clubul”, a spus Garita, conform fanatik.ro.
Arnold Garita: „FCSB nu prea mă vrea!”
Vârful care a impresionat în România crede că nu a fost dorit cu adevărat de campioana României.
În această perioadă, FCSB caută un vârf valoros, mai ales pentru parcursul din preliminariile Ligii Campionilor.
„Eu nu am fost niciodată de acord cu cei de la FCSB pentru a face un examen medical. Nu o să intru în detalii cu tine, dar am senzația că clubul nu prea mă vrea. Suporterii mă iubesc foarte mult și eu îi iubesc, dar clubul nu mă vrea.
Nu am acceptat niciodată să merg la un control medical. Nu am fost de acord cu asta pentru că nu am simțit că sunt dorit cu adevărat de club”, a completat fostul atacant al lui FC Argeș.
„Trebuia să vină luni, marți la vizita medicală și nu a venit, atunci i-am dat telefon impresarului și i-am zis să nu mai vină. Aici nu ne jucăm, FCSB e club serios! Nu știu de ce n-a venit, nu mă interesează. Garita, la revedere. Lui Meme nu-i place de Garita”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.