Transferul lui Denis Alibec la FCSB a picat dintr-un motiv uluitor! Gigi Becali a refuzat să negocieze cu mama fotbalistului: „Nu-l lasă ea! E ruşinos”
This browser does not support the video element.
Gigi Becali a anunțat că transferul atacantului Denis Alibec la echipa pe care o patronează a căzut deoarece nu vrea să negocieze cu mama fotbalistului.
Patronul de la FCSB a transmis că și-a luat gândul de la atacantul Denis Alibec, deoarece nu vrea să negocieze transferul cu mama lui.
Gigi Becali nu vrea să negocieze transferul lui Denis Alibec la FCSB cu mama jucătorului
Sosirea lui Denis Alibec la FCSB nu mai este de actualitate. Patronul echipei bucureștene, Gigi Becali, a recunoscut că și-a luat gândul de la fotbalist dintr-un motiv uluitor: nu vrea să negocieze cu mama atacantului.
„Mi-am luat gândul, am înțeles ca nu îl lasă mama lui. E rușinos, doar nu vorbim cu mamele jucătorilor. Am înțeles că mama și bunica lui au plâns când a plecat. Lui îi place să se joace pe calculator.
Nu am zis că e rușinos să negociezi cu părinții, e rușinos să negociez cu mamele jucătorilor. Nu că nu îl lasă, zice că a plâns atunci”, a spus Becali, potrivit Digi Sport.
Gigi Becali, speră, totuși, ca Alibec să ajungă la FCSB
După câteva zeci de secunde, însă, Gigi Becali a deschis, din nou, ușa unui posibil transfer, sperând că internaționalul român va ajunge, totuși, la FCSB.
El susține că echipa antrenată de Elias Charalambous este valoroasă, dar nu știe exact la ce nivel se află. Becali este sigur că-l va lua pe Louis Munteanu, deși în urmă cu două zile renunțase la această idee, pe motiv că nu are de gând să dea mai mult de 1,2 milioane de euro, în contextul în care Fiorentina cere cu 300.000 de euro mai mult.
„Poate vine și Alibec, îl avem pe Miculescu, Coman, Băluță, brazilianul, cum îl cheamă… Luis Phelipe. Vreau să am câte trei jucători pe post, asta vreau să fac”, a mai precizat omul de afaceri.
Alibec are trei titluri de campion al României, cu Astra, CFR Cluj și Farul
Gigi Becali a mai dezvăluit că a ajuns la o vârstă, 66 de ani, la care nu mai are timp să se uite după jucători. El așteaptă propuneri din partea lui Charalambous și a delegatului Mihai Pintilii. Becali a mai spus că nu vrea să facă pariuri riscante, motiv pentru care apelează la jucători ieftini din România.
Denis Alibec și-a făcut junioratul la Callatis Mangalia, Steaua, Farul și Inter Milano, iar prima echipă de seniori la care a evoluat a fost Farul, în sezonul 2008/2009. Ulterior, a mai trecut pe la Inter Milano, Mechelen, Viitorul, Bologna, Astra (de două ori), FCSB, Kayserispor, CFR Cluj, Atromitos, Farul și Muaither.
Atacantul are trei titluri de campion în România, cu Astra Giurgiu (2015/2016), CFR Cluj (2021/2022) și Farul (2022/2023).