Transferul lui Juri Cisotti de la Oțelul Galați la FCSB e ca și rezolvat, iar Gigi Becali anunță deja cum va arăta echipa pregătită de Elias Charalambous cu italianul titular.
Latifundiarul din Pipera i-a găsit un post în primul 11, chiar dacă Darius Olaru nu va pleca în această iarnă de la campioana României.
„Nici cu jucătorul, nici cu clubul n-am discutat. Vrem să-l luăm de acum. (n.r. sumă) Suntem dispuși să dăm o sumă neimportantă. Sunt la ananghie.
(n.r. înlocuitor Olaru) E mijlocaș central, iar înlocuitorul lui Olaru este Toma și acolo este cel mai bun, în 4-2-3-1. Nu se mai joacă cu decari, dar cu Olaru trebuie decari. Nimeni nu m-a contactat de Olaru. Am văzut doar în presă. Pe cuvânt! Nimeni nu m-a contactat pentru Olaru.
(n.r. Cisotti la FCSB) Nu știu deocamdată. Să vedem unde se mulează cel mai bine. El poate și mijlocaș central lângă Șut.
(n.r. cine l-a vrut pe Cisotti) Vreți să mă contrazic eu? Spunea MM de Cisotti și să vă spun adevărul că Cisotti îmi plăcea mie dintotdeauna. Mai este un jucător care-mi place de la Galați. Când i-am spus lui MM de Cisotti, i-am mai spus de un jucător. Nu e Pop. Să-l ia Dinamo. E străin, dar nu vă spun că cine știe?! Este fundaș stânga! (n.r. Ați vorbit pentru el) Poate vorbim și el. Avem nevoie de jucători pentru că avem meciuri multe. Silva!”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
Gigi Becali a mai declarat că fotbalistul celor de la Oțelul Galați nu este o afacere pentru FCSB, întrucât acesta are deja vârsta de 31 de ani.
„(n.r. vârsta Cisotti) Îl iau să joace un an. Nu e afacere. E om cu care să câștigi trofee. (n.r. calitățile lui) Când mă uitam la meci, am spus ce trebuie, să fie Cisotti, Cisotti, Cisotti…. Să se audă numele. Știe să se demarce, să alerge, tot timpul la minge. (n.r. Liga Campionilor) Echipa o face Dumnezeu, știe el cum. Dumnezeu știe cel mai bine ce facem cu Cisotti”, a mai spus Gigi Becali, conform sursei menționate atenrior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER