Malcom Edjouma ar putea prinde în această vară transferul pe care și l-a dorit atât de tare în iarnă, dar care până la urmă a picat! Ferencvaros a reactivat pista Edjouma, conform surselor ProSport, și s-a interesat dacă fotbalistul ar mai fi dispus să se mute la Budapesta.
Gigi Becali a cerut în iarnă 1,5 milioane de euro pentru Edjouma, dar după ultima perioadă, în care jucătorul s-a accidentat și oricum ieșise din primul 11, pretențiile sale au scăzut, fiind probabil de acord cu o sumă între 1 și 1.2 milioane de euro.
Din informațiile ProSport, cei de la Ferencvaros îl vor pe mijlocașul francez doar în cazul în care nu vor reuși să finalizeze transferul definitiv al lui Mehdi Boudjemaa (un algerian de origine franceză în vârstă de 25 de ani).
Acesta din urmă a fost împrumutat de la Hatayspor, după ce campionatul Turciei a fost întrerupt, iar maghiarii ar vrea să se folosească de o clauză de cumpărare pe care o au în contract, dar să achite o sumă mai mică decât cea stabilită inițial. Pentru a fi siguri că nu vor rămâne descoperiți, cei de la Ferencvaros au reluat și tratativele pentru Edjouma, un mijlocaș de profil asemănător cu Boudjemaa.
Care e situația lui Malcom Edjouma la FCSB? „Nu ştiu dacă e supărat. Eu cred că puţin în jos l-a tras şi Ramadanul, că nemâncând, nedormind e greu. Nu vreau să zic că asta e vina. Cred că puţin l-a tras…El a făcut lucruri senzaţionale când s-a pregătit bine şi exact ce făcea la antrenamente făcea şi în meciuri şi marca. N-a mai fost el în ultima perioadă, probabil că de asta a făcut şi leziunea la muşchi, care-l trage înapoi” spunea recent Mihai Pintilii, membru important al staff-ului tehnic al vicecampioanei.
Malcom Edjouma s-a accidentat la un antrenament înaintea partidei celor de la FCSB cu Universitatea Craiova, 2-1, suferind o ruptură de mușchi adductor. De altfel, managerul general al clubului Mihai Stoica a anunțat că sezonul e încheiat pentru mijlocașul francez. „În situaţia asta, între patru-şase săptămâni e perioada în care trebuie să lipsească şi se recuperează în Franţa. E pierdere mare, pentru că el, într-o perioadă în care jocul nostru nu a funcţionat perfect, a fost cel care a tras echipa după el…E o accidentare la o sesiune de antrenament şi atât, nu am ce să îi reproşez. E sub contract cu noi, dacă va primi o ofertă care ne surâde, bineînţeles că va pleca, dar e în situaţia lui orice jucător, nu e niciun jucător pe care să îl considerăm de neînlocuit” explica Mihai Stoica, la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER