Transferul lui Ștefan Târnovanu la Genoa, ca și picat! Decizia de ultima oră a antrenorului italienilor complică grav tratativele
Transferul lui Ștefan Târnovanu la Genoa este ca și picat după o decizie luată de către antrenorul formației din Italia.
Goalkeeper-ul de 22 de ani a devenit titular la FCSB după o eroare comisă de Andrei Vlad în meciul pierdut de vicecampioana României cu FC Argeș, scor 1-0, iar evoluțiile acestuia au fost foarte bune.
Astfel, portar a primit o ofertă în valoare de cinci milioane de euro în perioada de mercato din această vară de la Genoa, echipă care evoluează în Serie B.
Transferul lui Ștefan Târnovanu la Genoa, ca și picat
Transferul luiTârnovanu la Genoa a intrat în impas. Decizia de ultima oră a antrenorului complică grav tratativele
Deși oficialii echipei la care evoluează și Radu Drăgușin au făcut o ofertă mare pentru portarul titular de la FCSB, lucrurile s-au complicat din cauza unei decizii luate de către antrenorul Alexander Blessin.
Conform jurnaliștilor de la SkySport, citați de Tuttob.com, Alexander Blessin a decis ca Josep Martinez (Spania/ 24 de ani) să fie titular la Genoa în sezonul 2022 – 2023 din Serie B, asta ar însemna ca Ștefan Târnovanu să fie rezervă în cazul unui transfer, la fel ca și Adrian Semper (Croația/ 24 de ani).
Ce zice Gigi Becali despre plecarea lui Ștefan Târnovanu
Gigi Becali a vorbit și el despre o posibilă plecare a lui Târnovanu la Genoa, iar latifundiarul din Pipera a transmis că va discuta despre asta după ce va vedea dacă FCSB se califică în play-off-ul Conference League.
„Nici nu confirm, dar nici nu infirm. Până vineri nici nu vreau să vorbesc despre transferuri. Este un meci extrem de important pentru noi. Așa că n-are rost acum să vorbim. Discutăm de vineri încolo”, a spus Gigi Becali.
- 700.000 de euro este cota lui Târnovanu, conform transfermarkt.com
- 10 milioane de euro a solicitat Gigi Becali pentru Târnovanu