Transferul lui Vlad Chiricheș la FCSB, anunțat din greșeală de Florinel Coman: „Vom regla mai multe probleme cu el!”
Transferul lui Vlad Chiricheș la FCSB a fost anunțat din greșeală de Florinel Coman la finalul meciului FCSB – Dinamo 2-1, în care cel poreclit „Mbappe” de către Gigi Becali a deschis scorul cu o execuție de senzație.
Transferul lui Vlad Chiricheș la FCSB, anunțat din greșeală de Florinel Coman: „Vom regla mai multe probleme cu el!”
El a spus că fundașul central în vârstă de 33 de ani, căpitanul naționalei României, teoretic încă sub contract cu Cremonese, este așteptat de toată lumea la FCSB, ca și cum mutarea ar fi deja rezolvată în totalitate. Asta după ce ProSport a informat în exclusivitate încă de pe 15 iulie că stoperul și-a dat acordul de principiu pentru a reveni la vicecampioana României.
„Îl așteptăm pe Chiricheș. Este un fotbalist extraordinar. Nu are rost să vorbim despre calitatea lui. E un profesionist. Ne va ajuta foarte mult, vom regla mai multe probleme cu el, așa că e clar îl așteptăm. Sper să ne ajute și cu siguranță o va face”, a spus Florinel Coman la finalul meciului cu Dinamo de pe arena „Arcul de Triumf” din Capitală.
De altfel, Vlad Chiricheș a urmărit partida dintre FCSB și Dinamo chiar de la fața locului, din zona oficială a arenei din centrul Bucureștiului, fiind chiar surprins de camerele televiziunilor care au transmis jocul în timp ce s-a bucurat după golurile marcate de Florinel Coman și Dariu Olaru.
Așadar, oficializarea revenirii lui Chiricheș la FCSB după 10 ani de la plecarea la Tottenham, care s-a produs în schimbul sumei de 9.5 milioane de euro, pare doar o chestiune de timp în acest moment.
Nu toată lumea crede că această revenire va fi de bun augur
Întoarcerea sa în Superliga nu este însă considerată ca fiind de bun augur de către toată lumea fotbalului românesc. De exemplu, Dinu Gheorghe a scos recent în evidență, în direct la ProSport Live, faptul că fundașul central nu a avut chiar cele mai bune evoluții în ultimul sezon de Serie A, el chiar retrogradând cu Cremonese.
Lumea spune că Becali nu se pricepe la fenomen foarte bine, dar eu zic că prin acest transfer el înțelege că nivelul fotbalului românesc este destul de scăzut. El a spus că are o experiență Chiricheș, o experiență bună și îl poate ajuta. Chiricheș avea probleme dacă nivelul era mai sus, dar la ce se joacă în România el poate prin experiență să se înțeleagă bine cu domnul Becali. S-a gândit și la vestiar, are altă autoritate, se va impune, iar cei tineri vor dori să învețe de la el.
Eu zic că e o armă cu două tăișuri. Să așteptăm, să vedem. Eu sper să joace bine. El a jucat foarte puțin în Italia în ultima perioadă, vine de la o echipă retrogradată. Nu a avut o contribuție în jocul echipei, ba din contră. Napoli a renunțat destul de ușor la el…Să sperăm că va fi bine pentru el și pentru echipă”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.