FC Botoșani nici nu concepe să retrogradeze din Superliga, iar echipa patronată de Valeriu Iftime ar urma să se întărească în curând: după meciul cu FCSB, Dan Alexa ar urma să primească un fundaș.
Aflată la un moment dat în preliminariile Europa League, FC Botoșani a avut un start ratat de campionat și încă nu a reușit să bifeze vreun succes.
Prin urmare, Dan Alexa vrea să întărească apărarea echipei sale și a cerut de urgență aducerea unui fundaș central, așa cum a aflat ProSport.
Cum perioada de mercato s-a încheiat de ceva timp, FC Botoșani poate lua doar un apărător liber de contract, care nu și-a găsit echipă în această vară.
„După rezultatele de până acum, Dan Alexa vrea neapărat un fundaș care să joace lângă Șeroni. Cel mai probabil, va fi vorba de un apărător din străinătate care va veni la FC Botoșani. Este dorința specială a antrenorului”, susțin sursele ProSport.
Entuziasmul este la cote ridicate la Botoșani, așa că partida dintre formația lui Dan Alexa și cea pregătită de Elias Charalambous se va disputa cu casa închisă.
Au mai rămas puține bilete doar la peluză și acestea ar urma să fie vândute până la ora unui meci atât de important pentru ambele formații.
FCSB va fi susținută și de foarte mulți fani din Suceava, care vin de regulă în număr mare atunci când roș-albaștrii ajung la Botoșani. Distanța dintre cele două orașe este de doar 42 de kilometri.
Ce facem etapa viitoare? Păi, ce să facem? Mergem la nenea Iftime să îl batem! E pe ultimul loc, dar nu am ce să îi fac. Avem nevoie de toate cele trei puncte. Nu trebuie să mai facem pași greșiți. Și așa am pierdut două puncte cu U Cluj. Iar punctele le-am pierdut pe mâna noastră. Am ratat multe ocazii, iar dacă te joci cu ocaziile, plătești. Iar noi am plătit în final de meci” – Gigi Becali, pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER