Transferuri blocate pentru un club din Superliga care vrea să intre în play-off! De ce nu se pot înregistra achizițiile de până acum

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Un club din Superliga vrea să intre în play-off sezonul viitor, dar transferurile au fost blocate din cauza unor probleme mai vechi.

UTA Arad a avut un sezon foarte bun de campionat și s-a clasat pe primul loc în play-out. Chiar dacă pe teren jucătorii și-au făcut treaba, partea financiară le-a dat mari bătăi de cap conducătorilor, care au fost nevoiți să renunțe la un portar pentru a mai achita din datorii. Din cauza a patru litigii aflate pe rol, gruparea arădeană nu poate finaliza trei transferuri înregistrate în această perioadă de mercato.

UTA Arad, transferuri blocate din cauza problemelor financiare

Arădenii au înregistrat trei mutări în perioada de mercato: Benjamin Van Durmen (FCU Craiova), Cornel Râpă, și Andrei Dumiter (FC Voluntari). Totuși, conducerea clubului s-a lovit de o mare problemă. Nu poate înregistra, la FRF și LPF, contractele celor trei jucători din cauza unor litigii aflate pe rol la FIFA.

UTA Arad s-a trezit cu mai multe litigii, în perioada 18 aprilie – 21 mai, din cauza unor restanțe financiare la jucătorii care au plecat de la club. Aceștia își cer acum drepturile la forul internațional și au blocat-o pe UTA să mai facă transferuri până când își achită datoriile.

Conducerea clubului face tot ce îi stă în putință să facă rost rapid de bani. L-a cedat deja pe portarul Alexandru Roșca la CSS Șelimbăr, pentru 24.000 de euro. Jucătorul fusese împrumutat sezonul trecut la divizionara secundă care a decis să îl transfere definitiv.

Măriri de 25%-30% la abonamente și bilete față de sezonul precedent

Fanii echipei vor trebui să scoată mai mulți bani pentru abonamente și bilete în sezonul următor. UTA Arad a înregistrat cel mai bun sezon din ultimii 50 de ani și a decis să scumpească biletele și noile abonamente care se vor înregistra din sezonul următor. Fanii arădenilor vor avea ocazia să își vadă la treabă echipa favorită pe propriul stadion, după ce în stagiunea trecută UTA a jucat și pe alte trei stadioane, în perioada în care s-a schimbat gazonul pe stadionul echipei.

Pentru biletele la Tribuna I, prețul va crește cu 20 de lei, pentru tribuna II va avea loc o creștere cu 15 de lei, în timp ce prețurile la peluză vor suferi o modificare de 10 de lei. Pentru abonamentele la VIP, exterior și interior, fanii arădeni vor scoate din buzunar chiar și cu 2.000 de lei mai mult față de sezonul precedent.

Prețurile abonamentelor pentru vechii abonați

Tribuna I Coco Dumitrescu – 800 de lei

Tribuna II Gioni Brosovszky – 600 de lei

Peluza Iosif Petschovsky și Peluza Sud – 400 de lei

VIP exterior – 8.000 de lei

VIP interior – 4.000 de lei

Prețurile abonamentelor pentru noii abonați

Tribuna I Coco Dumitrescu – 1000 de lei

Tribuna II Gioni Brosovszky – 750 de lei

Peluza Iosif Petschovsky și Peluza Sud – 500 de lei

VIP exterior – 10.000 de lei

VIP interior – 6.000 de lei

Prețurile biletelor pentru sezonul 2024-2025

Tribuna I Coco Dumitrescu – 80 de lei

Tribuna II Gioni Brosovszky – 60 de lei

Peluza Iosif Petschovsky și Peluza Sud – 40 de lei

Publicat: 12 06. 2024, 11:56
Actualizat: 12 06. 2024, 13:19