Transferurile cu care a dat lovitura Dan Şucu la Rapid Bucureşti: „E meritul lui”

Nicolae Cristescu, fost patron al echipei din Giulești, a lăudat transferurile pe care le-a făcut în ultima perioadă Dan Șucu la Rapid.

Constantin Grameni, Tobias Christensen, Clinton N’Jie şi Aaron Boupendza sunt cei patru fotbaliști care s-au alăturat, recent, clubului giuleștean.

Nicolae Cristescu, despre transferurile făcute de Dan Șucu la Rapid București: „A investit foarte mult”

Nicolae Cristescu a spus că noul atacant al Rapidului Aaron Boupendza va face diferența pentru echipa din Giulești, mai ales că este un jucător pentru care Marius Șumudică a insistat să fie transferat.

„După cartea lui de vizită ne convinge pe toți, îl cunoaște Șumudică, nu insista Șumudică pentru el degeaba, pentru că el are toată responsabilitatea. Sunt convins că va arăta că este un jucător de valoare, un vârf autentic.

După părerea mea, și știu ce spun, este cel mai valoros (n.r. lot). Asta se datorează domnului Șucu, care a investit foarte mult, a ținut cont de ce și-a dorit Șumudică și i-a pus la dispoziție tot.

Este un proiect de viitor, dacă este să judecăm după jucătorii care sunt pe banca de rezerve, sunt jucători de aceeași valoare aproape, care ar avea loc în orice echipă din Liga 1 ca titulari. Este o echipă completă, văd extrem de departe actuala echipă cu Șumudică”, a spus Nicolae Cristescu, potrivit iamsport.ro.

  • Aaron Boupendza are o cotă de cinci milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Viorel Moldovan: „Toate lucrurile merg conform planului în cazul noilor veniți”

Președintele clubului Rapid București, Viorel Moldovan, a anunțat când vor debuta cei patru noi fotbaliști sub comanda lui Șumudică.

„Sunt foarte mulțumit de noile achiziții. Cei patru jucători s-au integrat foarte natural în familia Rapid. Tobias Christensen și Dina Grameni sunt la dispoziția antrenorului Marius Șumudică, începând cu etapa de luni.

De asemenea, urmăm toate procedurile birocratice necesare pentru a-i avea disponibili de joc cât mai repede pe Clinton N’Jié și Aaron Boupendza. Ambii jucători s-au antrenat astăzi cu echipa. Cu toate aceste detalii puse la punct, privim spre meciul de luni cu speranță și suntem bucuroși că toate lucrurile merg conform planului în cazul noilor veniți”, a precizat Viorel Moldovan, pentru site-ul oficial al clubului din Giulești.

Publicat: 15 09. 2024, 13:57