Transferurile cu care Neil Lennon vrea să dea lovitura la Rapid. A dat două nume de jucători de zeci de milioane de euro: „L-am adus de la Manchester City. Așa o să facem”

SURSA FOTO: CAPTURĂ VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=z3POT0uPhxU
Vezi galeria foto - 5 poze

Neil Lennon ar putea realiza la Rapid București mai multe transferuri din străinătate, pe modelul de succes pe care l-a implementat în trecut și la Celtic, grupare din Scoția alături de care a ieșit de cinci ori campion.

În dialogul pe care l-a avut cu reporterul în cadrul primului interviu oferit pentru giuleșteni, antrenorul nord-irlandez a dat doar două nume de jucători pe care i-a ajutat să facă pasul în fotbalul mare: Virgil van Dijk, campion în Premier League și câștigător de Liga Campionilor cu Liverpool, și Jeremie Frimpong, proaspăt triumfător în Bundesliga alături de Bayer Leverkusen.

Se transformă Rapid București într-o rampă de lansare pentru fotbaliștii talentați? Neil Lennon e gata să facă primele transferuri importante

De-a lungul carierei sale de antrenor, Neil Lennon a cucerit cinci titluri cu Celtic, patru Cupe ale Scoției și o Cupă a Ligii. Însă, pe lângă aceste trofee, tehnicianul nord-irlandez a mai oferit ceva important cu viziunea sa. Este vorba despre câțiva jucători care în acest moment evoluează la cluburi uriașe ale Europei și sunt cotați la zeci de milioane de euro.

În cadrul primului interviu pe care l-a oferit în calitate de nou antrenor al Rapidului, Neil Lennon a fost întrebat despre Virgil van Dijk, pe care el l-a transferat la Celtic, în iulie 2013, de la Groningen, din Olanda, pentru doar 2.750.000 de euro. În momentul în care i-a fost amintit de superstarul olandez, Neil Lennon a mai precizat un nume pe care el l-a ajutat să se lanseze în fotbalul mare. Este vorba despre Jeremie Frimpong, mijlocaș în vârstă de doar 23 de ani care a ieșit campion în Bundesliga alături de Bayer Leverkusen.

Neil Lennon a lăsat de înțeles că va continua și la Rapid să monitorizeze jucători cu potențial, din dorința de a face din echipa giuleșteană o rampă de lansare către fotbalul mare:

Trebuie să existe un echilibru. Trebuie să te uiți la talent. Cu Virgil a fost o decizie foarte simplă de când l-am văzut. Atunci când pot, îmi place să urmăresc meciurile live. Am mai descoperit un jucător, de exemplu, Frimpong de la Bayer Leverkusen. L-am avut la Celtic. L-am luat de tânăr de la Manchester City și a crescut sub ochii noștri. Este ceva ce-mi doresc să fac și la Rapid. Să găsim talente și să le aducem aici, la academie, să facă pasul spre prima echipă și să-i dezvoltăm. Jucătorii tineri sunt foarte importanți pentru mine! (n.r. – E genul de antrenor care riscă?) Desigur, dacă eu cred în jucător și dacă eu cred că aduce valoare echipei este foarte important. Vreau să dezvoltăm un grup de jucători la Rapid, dar și să aducem jucători noi”, a declarat Neil Lennon, pentru canalul de Youtube al Rapidului.

Jeremie Frimpong a fost transferat de Neil Lennon pentru doar 380.000 de euro

Virgil van Dijk nu mai are nevoie de nicio descriere. După doar două sezoane petrecute la Celtic, olandezul a fost vândut în Premier League, la Southampton, pentru 15.700.000 de euro. Ulterior, în 2018, Liverpool l-a cumpărat pentru 84.650.000 de euro. Alături de „cormorani”, internaționalul olandez a câștigat, printre altele, un titlu în Premier League și un trofeu UEFA Champions League.

În schimb, Jeremie Frimpong merită menționat. El a fost transferat de Neil Lennon în septembrie 2019, de la gruparea U23 a celor de la Manchester City, pentru suma de doar 380.000 de euro. În doar cinci ani de zile, cota de piață a fotbalistului a ajuns să fie 50.000.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

După două sezoane bune pe care le-a reușit la Celtic, Frimpong a fost vândut, în ianuarie 2021, la Bayer Leverkusen, pentru 11.000.000 de euro. În actuala stagiune, el a ieșit campion alături de gruparea din Bundesliga și va juca finala Europa League.

În plus, a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei, cu 14 goluri și 12 pase decisive reușite în 45 de partide. Asemenea lui Virgil van Dijk, Jeremie Frimpong este internațional olandez și a bifat deja două apariții în tricoul primei reprezentative.

Publicat: 21 05. 2024, 11:25