„Trebuie să pună carne pe el. Nu-l ia vântul dacă îi pui pietre în buzunare”. Fizicul lui Tavi Popescu a stârnit controverse pentru Răzvan Raț și Ciprian Marica, după LASK Linz – FCSB 1-1
Răzvan Raț și Ciprian Marica nu l-au menajat pe Tavi Popescu, după LASK Linz – FCSB 1-1, din manșa întâi a play-off-ului Europa League.
Campioana României a obținut un rezultat care o transformă în favorită înaintea returului de pe 29 august, care va avea loc pe Stadionul Steaua din Bd. Ghencea. Cu toate acestea, mai mulți fotbaliști ai „roș-albaștrilor” au fost criticați de patronul Gigi Becali, care s-a arătat dezamăgit de atitudinea lor. Principali luați la țintă de omul de afaceri din fruntea celor de la FCSB au fost Mihai Lixandru, Alex Băluță și Marius Ștefănescu.
De critici nu a scăpat nici Tavi Popescu, introdus pe teren la pauza meciului din Austria. Fotbalistul de pe urma căruia Gigi Becali speră să se umple de bani a intrat în gura foștilor internaționali Ciprian Marica și Răzvan Raț, care l-au criticat pentru fizicul firav.
Răzvan Raț și Ciprian Marica, duri cu Tavi Popescu după LASK Linz – FCSB 1-1
Cei doi foști internaționali au analizat jocul lui Tavi Popescu din meciul dintre LASK Linz și FCSB, din manșa întâi a play-off-ului Europa League, și au ajuns la concluzia că fotbalistul lui Gigi Becali are nevoie de un fizic mult mai solid pentru a reuși să își pună în valoare calitățile în fața unor adversari puternici, cum a fost cazul austriecilor.
„Nu ești preocupat să înțelegi că este un lucru de care ai nevoie, nu ești preocupat să înțelegi că a pune carne pe tine e esențial, și atunci nu pui.
Nu-l ia vântul dacă-i pui pietre în buzunar”, a spus Răzvan Raț, potrivit sport.ro.
Pe aceeași lungime de undă a fost și Ciprian Marica, acționarul minoritar de la Farul considerând că fotbalistul celor de la FCSB ar trebui ajutat și de club în „misiunea” de a deveni mai solid.
„E și vina lui, cu siguranță. Poate are și clubul vina lui, poate are nevoie de ajutor. Ar putea să-l trimită să investigheze, să caute soluții. Poate de la club nu ai ajutor, dar poți face și singur. Pe vremea mea nu se întâmpla nimic (n.r. la FCSB). La noi încă se mănâncă la grămadă, se pregătesc la fel, fără să se țină cont de individualitatea fiecăruia.
Poate și clubul ar trebui să facă mai mult pentru el, să-l ajute. Copilul ăsta are talent, are potențial. Văzând că are carențele astea fizic, ar trebui să vadă ce se poate face.
E un puști de 21 de ani, e o circumstanță atenuantă. E cu capul în nori. Ai nevoie de impresar, de cei din jurul său, să facă ceva pentru el”, a spus Ciprian Marica, potrivit sursei de mai sus.