Trei fotbaliști de la FCSB care l-au impresionat pe Viorel Moldovan în victoria cu Poli Iași: „Pe ei îi remarc”
FCSB a învins-o pe Poli Iași, scor 2-1, în etapa a 6-a din Superliga, iar formația roș-albastră a rămas neînvinsă în sezonul 2023-2024.
Trei fotbaliști de la FCSB care l-au impresionat pe Viorel Moldovan în victoria cu Poli Iași
După ce FCSB a bifat a cincea victorie consecutivă în Superliga, Viorel Moldovan, fostul mare internațional român, a ținut să laude trei jucători din lotul echipei pregătite de Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
La finalul meciului FCSB – Poli Iași, scor 2-1, Viorel Moldovan a transmis că a rămas plăcut impresionat de Ovidiu Popescu, Florinel Coman și Darius Olaru, trei dintre jucătorii importanți din lotul vicecampioanei României.
„Au câștigat datorită șutului extraordinar al lui Ovidiu Popescu, au avut până atunci multe situații prin Andrea Compagno. FCSB a câștigat datorită inventivității lui Florinel Coman, la fel Olaru, a fost foarte bun. Pe ei trei îi remarc. Bun jocul colectiv al celor de la FCSB”, a concluzionat Viorel Moldovan, la televiziunea Prima Sport.
Echipele de start de la FCSB – Poli Iași
- FCSB: 32. Târnovanu – 28. Pantea, 5. Dawa, 21. Chiricheș, 33. Radunovic – 23. Ov. Popescu 8. Șut, 27. Olaru – 10. Oct. Popescu, 9. Compagno, 7. Fl. Coman
Rezerve: 99. Vlad, 3. Panțîru, 6. Haruț, 11. Miculescu, 16. Lixandru, 22. V. Gheorghe, 30. Ngezana, 80. Radaslavescu, 88. Djokovic.
Antrenor: Elias Charalambous
Absenți: Al. Băluță (accidentat), Edjouma (transferat) - Poli Iași: 12. Ailenei – 2. Martac, 6. F. Ilie, 3. Samayoa, 27. R. Ispas – 37. Bordeianu, 24. Marchioni, 95. Jatoba – 21. Philipe, 77. Vojtus, 80. A. Gheorghiță.
Rezerve: 29. Jankov, 5. Belu-Iordache, 23. R. Ion, 19. Itu, 8. Vașvari, 4. Țincu, 18. Stefanovici, 88. Hrib, 9. S. Buș
Absenți: A. Roman (suspendat), Celeadnic, Jankov, A. Mogoș, S. Șerban, Hlistei, Harrison, Kuoadio (incerți)
FCSB rămâne neînvinsă în Superliga
După victoria cu Poli Iași, scor 2-1, FCSB a rămas pe primul loc în clasamentul din Superliga, cu 15 puncte, la un punct în fața celor de la Universitatea Craiova, doar că echipa finanțată de Mihai Rotaru are un meci în plus.
În cinci meciuri jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga, FCSB a bifat cinci victorii, chiar dacă a jucat cu FC U Craiova, Dinamo, Oțelul Galați, CFR Cluj și Poli Iași.
Pentru FCSB urmează meciul din deplasare cu UTA Arad, luni, 28 august, ora 21.30, în etapa a 7-a din Superliga, sezonul 2023-2024, iar partida va fi Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Dacă în Superliga a avut un parcurs excelent, nu același lucru s-a întâmplat și în cupele europene. Vicecampioana României a ajuns până în turul trei al Conference League, însă a fost eliminată de Nordsjaelland cu scorul general de 2-0.