Trei fotbalişti sunt out de la FCSB la ordinul lui Gigi Becali! A luat decizia înaintea meciului cu Petrolul Ploieşti
Gigi Becali a dat ordinul și staff-ul s-a conformat. Trei jucători sunt out din lot în ziua meciului cu Petrolul Ploiești.
FCSB primește vizita Petrolului Ploiești în etapa cu numărul 10 din Superliga. Campioana României are un început slab de sezon, dar Gigi Becali se concentrează tot pe cupele europene și a decis să menajeze un titular, în timp ce lotul lui Elias Charalambous suferă și din cauza accidentărilor.
Gigi Becali a scos trei jucători din lot pentru meciul cu Petrolul Ploiești
Patronul roș-albaștrilor a luat din nou o decizie radicală care îl poate costa trei puncte în Superliga. El a decis să îi lase acasă pe Siyabonga Ngezana, Mihai Lixandru și David Kiki.
Potrivit Fanatik, Siyabonga Ngezana a fost scos din lot și este menajat pentru partida cu Rigas din Europa League. În locul său va juca în centrul defensivei Mihai Popescu, jucător transferat în această vară de la Farul Constanța. Popescu a debutat etapa trecută cu CFR Cluj și a fost lăudat de finanțatorul echipei, astfel că primește mai multe șanse în primul 11.
David Kiki nu a reușit să facă o impresie bună de la venirea la FCSB și Gigi Becali nu l-a folosit decât în trei partide după care „l-a făcut uitat” pe banca de rezerve. La fel ca Mihai Popescu, David Kiki a venit de la Farul Constanța tot pe postul de fundaș central.
Mihai Lixandru încă este în recuperare, după ce s-a accidentat în timpul partidei cu UTA Arad, astfel că staff-ul echipei preferă să nu riște până când jucătorul va fi refăcut complet.
Gigi Becali continuă tradiția și face public primul 11 cu o zi înainte de meci
Latifundiarul din Pipera nu mai are secrete față de adversari și le permite să afle primul 11 cu o zi înainte de meci. În ultima vreme această decizie a făcut mai mult rău decât bine echipei, FCSB obținând doar două victorii în opt meciuri.
Gigi Becali a propus schimbarea sistemului de joc deși staff-ul s-a împotrivit, astfel că FCSB va aborda jocul cu o formulă de start 4-1-4-1.
- Târnovanu – V. Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Șut – Al. Băluță, Fl. Tănase, Olaru, Oct. Popescu – Bîrligea
Daniel Bîrligea debutează în tricoul roș-albaștrilor. În schimbul jucătorului CFR Cluj a încasat două milioane de euro și va păstra un procent dintr-un viitor transfer al atacantului. FCSB are o formulă ofensivă în care Daniel Bîrligea va fi sprijinit în ofensivă de Olaru, Tănase, Tavi Popescu și Alex Băluță. Rămâne de văzut dacă echipa se va modifica masiv după primele 45 de minute, la fel cum s-a întâmplat la meciul cu CFR Cluj.