U Cluj are scouter celebru. L-a descoperit pe Antoine Griezmann la 16 ani și l-a „furat” pe Falcao, iar acum îl caută pe noul Dan Nistor. SPECIAL 

Foto Facebook.com/FCUCluj
Vezi galeria foto - 5 poze

„Nene” Reis este un nume cunoscut în scoutingul european. Un portughez care se laudă cu o experiență de peste 30 de ani în căutarea de talente fotbalistice și că a colaborat cu cluburi mari.

Este la U Cluj de un an și jumătate pe un post destul de inedit pentru fotbalul din România.

„În România, în general, nu se înțelege ce este scouting-ul. Dacă ar știi puterea lui… De exemplu, când cauți un mijlocaș central, inter. Acel jucător trebuie să aibă o conexiune cu mijlocașul defensiv, cu extremele, cu atacantul. E important să știi ce poate și ce nu poate să facă un jucător”, explică „Nene”, care are ca obiectiv inclusiv să găsească o rezervă pentru Dan Nistor, de profil apropiat vedetei lui U Cluj: „Îl avem pe Nistor. Dar dacă se accidentează cine este următorul Nistor? În România nu avem acest tip de jucător”.

Amintiri cu Vardy și Kante

A lucrat în departamentul de scouting al lui Leicester și încearcă să ne explice ce înseamnă acest departament în fotbalul mare.

„Înainte să merg la Leicester, United mi-a făcut ofertă. Plăteau 2500 euro, part-time, pentru scouteri internaționali. Asta se întâmpla în 2012. 80 de scouteri internaționali aveau. Pe lângă cei care erau în Marea Britanie”, povestește Reis, care explică ce jucători importanți s-au descoperit în perioada în care era scouter la Leicester.

„E mai dificil, pentru că piața este mai mare. Ai un buget foarte bun. Imaginează-ți că un jucător este 30 de milioane, 40 de milioane. Sunt multe diferențe. Mi-l amintesc pe Musa, un jucător pe care l-am luat foarte bine, ne-a ajutat foarte mult. Un nume mai mare este Vardy, desigur. Când Vardy a venit la club. Un jucător mare și a venit într-un context diferit. S-a dezvoltat la juniori bine, apoi a mers în jos, din cauza unor probleme sociale și a trebuit să o ia de la zero. Au fost mai mulți jucători. Kante, mai mulți jucători. Dar nimeni nu descoperă jucători singur. Este o echipă și 5-6 oameni urmărim un jucător”.

„Falcao a venit în Europa pentru Benfica. L-am luat de pe aeroport și l-am dus la Porto”

În perioada 2008 – 2015, „Nene” Reis a făcut parte din staff-ul lui FC Porto și era însărcinat să descopere jucători tineri.

Povestește cum Porto l-a ratat pe Griezmann și cum l-a „furat” pe Falcao, pe aeroport, înainte să ajungă la Benfica.

„La FC Porto cei mai cunoscuți au fost Falcao, Griezmann, dar cei din conducere nu l-au luat pentru că era prea firav, la 16 ani. Când Falcao a venit în Portugalia nu a venit la Porto, a venit la alt club, la Benfica în acest caz. Dar în timp ce era pe drum, am vorbit cu agentul lui și am luat jucătorul din aeroport. Sigur, am făcut o ofertă foarte bună ca să luăm jucătorul. Dar asta s-a întâmplat. Jucătorul călătorea ca să meargă la Benfica și în aeroport am vorbit cu agentul, am luat jucătorul și l-am dus la Porto. A fost vorba despre bani? Desigur. La FC Porto, doar pentru prima și a doua echipă erau 11 scouteri, analiști video vreo 6-7, iar apoi vorbești cu scouteri externi. Au mai mult de 100 doar în Portugalia”, a povestit pentru ProSport Nene Reis, omul care astăzi caută fotbaliști pentru U Cluj.

Publicat: 24 10. 2024, 19:57