U Cluj și CS Mioveni s-au duelat în runda a 5-a din play-out-ul Superligii. Partida a putut fi urmărită la TV pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 2, dar și în format Live Video Online pe www.prosport.ro.
Final de partidă! CS Mioveni încasează a 5-a înfrângere la rând în play-out.
Min. 72: GOL U Cluj! Thiam reia slab cu capul din centrul careului, însă Croitoru gafează incredibil și scapă mingea în plasă.
Min. 66: Ocazie colosală pentru U Cluj! Chipciu trimite peste bara transversală din 6 metri, în timp ce Croitoru era căzut la pământ.
Min. 55: Galben pentru U Cluj. Bic, avertizat.
Min. 49: O nouă șansă de a înscrie pentru gazde. Același Chipciu șutează de la marginea careului, însă mingea este respinsă în corner.
Min. 48: Ocazie pentru U Cluj! Chipciu pătrunde în careu și șutează, dar Croitoru este atent și respinge mingea.
Min. 46: A început repriza secundă.
Pauză.
Min. 45: Ocazie pentru U Cluj! Chipciu intră în interior și șutează cu stângul de la marginea careului! Croitoru se întinde și respinge peste bara transversală, în corner.
Min. 40: Galben pentru CS Mioveni. Mihai Lixandru, avertizat.
Min. 23: Un prim cartonaș galben arătat de arbitru. Marcos Pedroso, de la CS Mioveni, avertizat.
Min. 3: O primă ocazie pentru gazde! Ze Gomes șutează de la marginea careului, însă balonul este respins în corner.
Min. 1: A început partida!
Echipele de start:
U Cluj: Gorcea – Oancea, Martic, F. Ilie, Goranov – I. Filip, Bic – Chipciu, D. Nistor, Ze Gomes – Thiam Rezerve: Iliev, Trif, G. Simion, Horșia, A. Hofman, Tescan, I. Stoica, A. Bălan, Remacle Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
CS Mioveni: D. Croitoru – Rădescu, Balaur, Garutti, M. Pedroso – V. Pop, Lepistu, Șerbănică – Gutea, B. Rusu, Lixandru Rezerve: Greab, Sno, Coșereanu, D. Toma, Buziuc, Benchaib, A. Caprescu, N. Carnat, L. Antal Antrenor: Nicolae Dică
Stadion: Municipal (Mediaș) Arbitru: Andrei Antonie // Asistenți: Adrian Popescu, Marius Marchidaru VAR: Szabocls Kovacs, Iuliana Demetrescu
TOATE FAZELE VIDEO din U Cluj – CS Mioveni pot fi văzute AICI.
CS Mioveni, formație cu înfrângeri pe linie în play-out, va merge în runda cu numărul 5 pe terenul celor de la U Cluj și va încerca să obțină un prim rezultat pozitiv. În etapele precedente, elevii lui Nicolae Dică au fost învinși, pe rând, de FC U Craiova (0-3), Chindia Târgoviște (0-1), Petrolul Ploiești (0-2) și FC Hermannstadt (0-2). Doar 11 puncte are CS Mioveni în play-out și este pe ultimul loc, fiind la 6 puncte în spatele următoarei clasate, FC Argeș.
De partea cealaltă, U Cluj este imediat deasupra locurilor roșii din clasament, pe 6. Formația din Ardeal are 23 de puncte, iar în primele patru etape din play-out a înregistrat următoarele rezultate: 2-0 cu FC Argeș, 0-2 cu UTA Arad, 1-3 cu FC U Craiova și 2-0 cu Petrolul Ploiești.
În turul din sezonul regular, pe 12 septembrie 2022, U Cluj s-a impus pe terenul lui CS Mioveni la limită, scor 1-0. În schimb, în returul de pe 10 februarie 2023, partida de pe Cluj Arena s-a încheiat la egalitate, 2-2.
Nicolae Dică e conștient că un eventual eșec înregistrat în deplasarea cu U Cluj de luni ar fi similar cu retrogradarea echipei sale. Antrenorul speră ca elevii săi să dea dovadă de atitudine și să obțină un rezultat pozitiv:
„Ne așteaptă o partidă dificilă, cu un adversar foarte bun, care are jucători cu experiență în Liga 1, jucători care au câștigat trofee, care au jucat în cupele europene. U este o echipă ofensivă, dar în același timp agresivă atunci când joacă pe teren propriu. Însă, trebuie să nu uităm că mai avem și noi o șansă, una foarte mică, de care încercăm să ne agățăm și să scoatem un rezultat pozitiv.
Dacă sunt aici înseamnă că această șansă mică pe care o avem… vrem să profităm de ea și încercăm să scoatem un rezultat pozitiv…
Suntem dezamăgiți că în play-out nu am reușit rezultate și partide așa cum am facut în cele 9 etape precedente, dar avem șansa ca la meciul cu U Cluj să demonstrăm că putem să intrăm din nou în lupta pentru un loc de baraj.
Am încredere că putem să facem acest lucru, băieții trebuie să fie încrezători și să dea totul pentru echipă și să aibă curaj.
Toți suntem dezamăgiți, supărați… dar la antrenamentele din această săptămână i-am văzut ok pe jucători, s-au antrenat bine.. important este ca la ora jocului să dea totul pe teren.
În campionatul regular am făcut o partidă bună impotriva lor, i-am condus cu 2-0, am avut ocazia să facem și 3-0, însă în acest moment noi suntem pe ultimul loc…
Mă tot gândesc ce s-a întâmplat cu noi în acest play-out, de am arătat așa de rău față de jocul din precedentele 9 etape unde am arătat un fotbal bun, dar tot nu înțeleg de ce în aceste 4 etape nu am reușit să scoatem rezultate pozitive”, a declarat antrenorul lui CS Mioveni.
De partea cealaltă, Ioan Ovidiu Sabău a transmis:
„Nu va fi ușor, clar. Aceeași poezie, cum spun toți antrenorii. Un meci greu, important, așa este. Dacă tu pregătești bine jocul, tratezi și oferi respectul care se cuvine unui adversar, lupți pentru fiecare minge, sigur că nu ar trebui să ai probleme.
Dar nu va fi ușor. E un meci în deplasare, va trebui să nu fim crispați, agitați, să gândim bine jocul, să avem răbdare. Nu trebuie sa pierdem mingea. Trebuie să câștigam duelurile și să ne dorim foarte mult să câștigăm. Trebuie să marcăm, să avem agresivitate sportivă în apropierea careului. Toți trebuie să participe, nu doar atacantul de careu”, a spus antrenorul lui U Cluj, la conferința de presă premergătoare partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER