Universitatea Cluj a câștigat primul meci din 2024, după o reușită a lui Alex Chipciu și o pasă de gol al lui Dan Nistor. A devenit deja o normalitate pentru fanii „șepcilor roșii” ca cei doi jucători trecuți de 34 de ani să fie decisivi pentru formația lui Ioan Ovidiu Sabău. Dar nimeni nu se aștepta ca experimentații fotbaliști să aibă un impact atât de mare.
U Cluj este mai dependentă de vedetele ei decât orice altă echipă din România și decât majoritatea echipelor din lume.
Prin golurile sau pasele decisive oferite, Nistor și Chipciu au adus Universității Cluj 29 de puncte din cele 32 pe care le are echipa în clasament! Au fost doar 6 puncte obținute de „alb-negri” fără golurile sau pasele de gol ale lui Nistor sau Chipciu. Este vorba de partidele din tur cu Dinamo (1-1) și Farul (1-1), returul cu Petrolul (0-0) și victoria cu UTA Arad (1-0).
Nistor a fost decisiv în 13 partide, în timp ce aportul lui Chipciu a fost hotărâtor în 7 meciuri din Superliga României. În general, când cei doi au ieșit „la rampă”, Universitatea Cluj a obținut puncte. Sunt doar două partide, cu CFR (3-4) și FC Voluntari (1-2), când reușitele lor au fost în zadar.
Vedetele lui U au o contribuție ridicată și la golaverajul echipei. Alexandru Chipciu are 5 goluri și 4 pase decisive, în timp ce Dan Nistor are 9 goluri și 7 pase decisive în acest sezon. Golurile celor doi înseamnă 46% din totalul de goluri marcate de Universitatea Cluj în actualul campionat.
Cei mai importanți jucători ai lui Ioan Ovidiu Sabău au 4 goluri create împreună, în acest sezon de Superliga. De fiecare dată, Dan Nistor a înscris din pasa lui Alex Chipciu. S-a întâmplat cu Petrolul Ploiești, FCU Craiova, CFR Cluj și FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER