„U” Cluj, fără căpitan la meciul cu Petrolul. Mesajul acestuia pentru colegi: „Jucătorii când sunt neplătiți sunt răniți” | EXCLUSIV
Romario Pires nu a făcut deplasarea cu lotul „șepcilor roșii” pentru partida de astăzi de la Ploiești, după ce s-a accidentat la genunchi la ultimul antrenament.
Fost jucător la Petrolul, mijlocașul brazilian spune că nu problemele financiare ale echipei din Ploiești nu vor avantaja Universitatea Cluj.
„Deloc. Din contră. Pentru că jucătorii când sunt neplătiți sunt răniți și vor să arate, să găsească un loc mai bun unde să fie plătiți mai bine, la zi. Avem exemplul cu jucătorii de la Hermannstadt. Când intri pe teren nu te mai gândești la bani. Va fi meci greu. Petrolul joacă acasă și este o echipă bună, iar atmosfera este cea care se știe la Ploiești. Însă și noi suntem pregătiți”, a spus Romario Pires pentru Prosport.
„4-2 cu Vaslui, cea mai frumoasă amintire de la Petrolul”
Jucătorul de 33 de ani spune că Eugen Neagoe a copiat din disciplina pentru care era recunoscut Victor Pițurcă. „Când a venit „Mister” a și adus câțiva jucători noi. Are maniera lui de a antrena. Făceam meciuri bune și înainte, dar nu reușeam rezultate.
Acum avem și rezultate. Un antrenor cu multă experiență, care are metodele lui, se bazează pe disciplină. Cere multă disciplină pe teren. Trebuie să faci cum cere el și știe ce zice. Nu că nu era disciplină cu Eric (n.r. Lincar), dar avea alt stil de joc”, a povestit Pires, care a jucat 30 de partide la Petrolul între 2013 și 2014.
„Am câștigat Cupa României, dar cea mai frumoasă amintire de la Petrolul este de la un sfert de finală din Cupa României, 4-2 cu Vaslui. A fost un meci în care am și marcat. Erau mult mai mulți jucători buni la Petrolul și se juca altfel în România. S-a schimbat puțin maniera de joc, dar a rămas un campionat bun”.