”U” Cluj și-a luat decar! Jucătorul convins de ardeleni să revină pe Cluj Arena a plecat supărat de la fosta echipă

”U” Cluj și-a luat decar! Jucătorul convins de ardeleni să revină pe Cluj Arena a plecat supărat de la fosta echipă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Cluj a anunțat al 9-lea jucător pe care l-a transferat în această vară. Andreias Calcan, fostul mijocaș ofensiv al lui FC Argeș, a semnat cu „șepcile roșii”. Fotbalistul de 29 de ani este crescut de Universitatea Cluj, de unde a plecat în urmă cu șapte ani.

Andreias Calcan s-a întors la U Cluj

Fotbalistul de 29 de ani născut la Slatina este crescut de Universitatea Cluj (cea falimentară), de unde a plecat în urmă cu 7 ani. A jucat în Olanda, pentru Willem II, FC Dordrecht și Almere, iar în 2019 Gică Hagi l-a luat la Viitorul (actuala Farul). Calcan a făcut parte din echipa cu care Viitorul a câștigat Cupa României, iar apoi a plecat în Ungaria, unde a jucat la Ujpest și Mezokovesd-Zsory, formație de unde s-a transferat sezonul trecut la Argeș.

  • 3 goluri și 5 pase decisive a reușit mijlocașul central în 40 de partide jucate în tricoul echipei piteștene, în sezonul trecut, campionat, cupă și baraj de menținere.

Între cele două experiențe din Ungaria a jucat în prima ligă pentru Poli, cu care a retrogradat. În România a mai jucat și pentru CSM Râmnicu Vâlcea, în Liga 2, în 2014.

”Pentru mine, ”U” înseamnă acasă. Este clubul unde am crescut, unde am învățat să joc fotbal, unde am făcut pasul în fotbalul profesionist. Am petrecut șase ani din viață aici. E un moment fericit pentru mine, un moment frumos și sunt foarte încântat să revin acasă”, a spus Andreias Calcan după ce a semnat cu ”U” Cluj, echipă repornită din Liga 4.

Declarația cu care a șocat, la barajul cu Dinamo

Andreias Calcan a fost titular în ambele meciuri din barajul Dinamo – Argeș și a fost extrem de afectat după înfrângerea cu 1-6 a echipei sale, din partida tur.

Mijlocașul a avut o răbufnire la adresa jucătorilor străini din lotul echipei sale.

”Nu vreau să spun o prostie, să fiu contestat la mine acasă, din nou. Poate unul din colegii mei are ceva de spus, mai ales cei străini. Să îi chemați pe ei, să vă dea explicații, nu vreau să fiu mereu eu contestat. Ne pare rău de Pitești, de fani, de clubul ăsta. Cel puțin mie îmi pare rău, poate lor nu. Să îi chemați. Acum două luni eram ca și retrogradați. Am dat tot ce am putut, ăștia care eram, noi românii măcar. Restul nu știu ce să zic”, a fost declarația surprizătoare a lui Calcan, care a născut multe dispute. În partida retur, mijlocașul ofensiv a fost eliminat în minutul 55.

Nouă jucători „semnați” în această vară la Universitatea Cluj

Este o vară cu multe schimbări în lotul Universității Cluj. Clujenii au parafat deja înțelegeri noi cu nouă jucători. În afara lui Andreas Calcan, „alb-negrii” i-au mai transferat pe Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Radoslav Dimitrov (Sepsi), Doru Popadiuc (Chindia), Bogdan Mitrea (Universitatea Craiova), Ovidiu Perianu (FCSB), și Daniel Popa (Chindia).

În același timp, oficialii lui U Cluj au semnat contracte cu Alexandru Chipciu și Ianis Stoica, fotbaliști care au fost împrumutați în sezonul trecut.

Universitatea este antrenată în această vară de către Toni Petrea, fostul tehnician al Chindiei Târgoviște.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×