Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Jayson Papeau! Medicul care l-a operat a dat toate detaliile
Jayson Papeau (26 de ani) a fost operat, după accidentarea gravă suferită în meciul jucat de Rapid cu FC Botoșani, și medicul său a oferit prima reacție.
Formația de lângă Podul Grant nu se va putea baza în următoarele luni de zile pe Jayson Papeau, care a suferit o accidentare serioasă în meciul cu FC Botoșani, după un contact cu Antoni Ivanov. Francezul a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar medicul care l-a operat a oferit primele impresii, dar s-a ferit să dea un verdict privind data la care mijlocașul va revenit pe terenul de fotbal.
Medicul Vlad Georgeanu a spus, în schimb, că fotbalistul formației de lângă Podul Grant a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală.
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Jayson Papeau! Medicul care l-a operat a dat toate detaliile
Jayson Papeau a fost operat după ce s-a accidentat grav în meciul jucat de Rapid cu FC Botoșani, 1-1. Mijlocașul giuleștenilor a depășit cu bine acest moment, a declarat medicul Vlad Georgeanu, conform paginii de Facebook a celor de la Rapid.
„Totul este în regulă, ieri l-am operat pe Jayson. A fost o operație care a decurs absolut normal și avem speranțe ca pe viitor să meargă absolut normal. Azi pleacă acasă alături de prietena lui, alături de familie.
Jayson este bine, nu are dureri. Este greu de spus (n.r. când va reveni). Undeva între două luni, două luni și jumătate”, a spus medicul Vlad Georgeanu.
E strigător la cer! Mă refer la ce s-a întâmplat cu Chindia, apoi la accidentarea lui Papeau. La noi de ce nu a revăzut la VAR faza cu Papeau, cum s-a întâmplat la Deac?
Îmi pare rău pentru Papeau, va sta departe de gazon aproape patru luni. E foarte greu. Mi se pare ostentativ să vezi jucătorul pe targă și să nu mergi la VAR să revezi faza.
– Adrian Mutu