Ultrașii CSA Steaua au distrus Arena Națională! Ce mesaje jignitoare au lăsat pentru fanii FCSB, chiar înaintea meciurilor cu FC Voluntari și Anderlecht | FOTO & VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Arena Națională a fost „distrusă” de suporterii lui CSA Steaua chiar înaintea meciului pe care rivala FCSB urmează să îl joace împotriva lui FC Voluntari.
Steaua a jucat pe Arena Națională cu Dinamo, scor 2-1, în Liga a 2-a, iar ultrașii echipei roș-albastre au făcut prăpăd pe cel mai mare stadion din România.
După ce s-au bătut cu jandarmii prezenți pe stadion, aceștia au distrus tot ce le-a ieșit în cale: au rupt scaunele, ușile, dar au lăsat și un mesaj pentru suporterii lui FCSB care vor merge pe Arena Națională la meciul cu FC Voluntari.
Ultrașii CSA Steaua au distrus Arena Națională! Ce mesaje jignitoare au lăsat pentru fanii FCSB, chiar înaintea meciurilor cu FC Voluntari și Anderlecht
Ultrașii lui CSA Steaua nu au uitat de faptul că FCSB primește vizita celor de la FC Voluntari pe cel mai mare stadion din România și au dorit să-i întâmpine cu un mesaj neplăcut.
ProSport a intrat în posesia unor fotografii în care se poate vedea mesajul lăsat de ultrașii lui CSA Steaua pentru suporterii vicecampioanei României.
A „plouat” cu amenzi după Dinamo – CSA Steaua
Meciul dintre Dinamo – CSA Steaua a fost umbrit de incidentele care au avut loc în tribunele Arenei Naționale. Ultrașii celor două echipe s-au bătut înainte, la pauză și după meci, au folosit materiale pirotehnice și chiar au agresat jandarmii prezenți pe cel mai mare stadion din România.
Aceste acte au fost taxate de către jandarmii prezenți la Arena Națională. Jandarmeria a anunțat că au fost date 21 de amenzi în valoare de 86.750 de lei.
„În urma încălcărilor cadrului legal în vigoare, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 86.750 lei, după cum urmează: – 12 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare; – 9 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare;
- 12 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare;
- 9 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru șase fapte de natură penală, cinci dintre acestea prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare și una prevăzută de Codul Penal – Ultraj”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.