Umbra lui Cristi Săpunaru plutește asupra stadionului Giulești și îl apasă pe Neil Lennon! Ce a scandat galeria Rapidului când CFR Cluj conducea cu 2-1
Neil Lennon este presat de absența lui Cristi Săpunaru, iar galeria Rapidului a început să scandeze când CFR Cluj conducea în Giulești, 2-1.
Giuleștenii au smuls un punct, din derby-ul feroviar, împotriva celor de la CFR Cluj, 2-2, grație golului marcat în minutul 90+7 de Florent Hassani.
Umbra lui Cristi Săpunaru îl apasă pe Neil Lennon în Giulești! Ce a scandat galeria
Rapid București a avut o prestație ștearsă împotriva rivalei feroviare, CFR Cluj. În repriza a doua, după ce elevii lui Dan Petrescu au preluat pentru a doua oară conducerea pe tabelă, galeria giuleștenilor a explodat.
Într-o atmosferă foarte încordată, din cauza rezultatului de la momentul respectiv, galeria celor de la Rapid București a discreditat alegerea „primului 11” aliniat de Neil Lennon și i-a scandat numele legendei clubului, Cristi Săpunaru. Veteranul echipei pare că nu face parte din planurile tehnicianului nord-irlandez, care nu l-a utilizat deloc în cele două partide oficiale disputate din actuala stagiune. Decizia britanicului a reușit să îi înfurie pe fanii echipei de lângă Podul Grant.
- La auzul scandărilor venite din galerie, Cristi Săpunaru s-a ridicat de pe bancă și i-a salutat.
Neil Lennon, reacție dură după Rapid – CFR Cluj 2-2
Rapid București a reușit să egaleze, in extremis, grație reușitei lui Florent Hassani, de la ultima fază a meciului. Golul marcat de kosovar a stârnit o explozie de bucurie în Giulești, iar antrenorul nord-irlandez a răbufnit.
În timpul bucuriei, Neil Lennon s-a întors spre tribuna din spatele băncilor de rezerve și a făcut un gest cu mâna ce a transmis să nu mai fie contestat.
„Am avut câteva ocazii să închidem meciul. Singura problemă este că am primit golul de 1-2. În repriza a doua am jucat cum trebuia și ne-am creat multe ocazii împotriva unei echipe bune. Nu cred că am fost norocoși. Sunt dezamăgit că am terminat doar la egalitate. E nevoie de încredere ca să iei acest punct, dar nu cred că am avut noroc.
Trebuie să oprim mai bine centrările. Cred că trebuie să ne apărăm mai sus. Avem obiceiul de a ne retrage prea mult și de a nu fi în contact cu adversarii, trebuie să îmbunătățim asta
Dacă nu avem șanse este o problemă, dar am avut 5-6 situații bune. Sunt mulțumit de prestație, dar dezamăgit că nu am câștigat. Nu știu dacă s-a văzut spiritul pe care-l avem în acest moment, față de sezonul trecut. Este o mare îmbunătățire. Rezervele au marcat, ceea ce este un lucru foarte bun. CFR Cluj este un adversar foarte valoros”, a declarat Neil Lennon, la finalul partidei.