Derby-ul Băniei, FCU Craiova – Universitatea Craiova, se dispută în ultima etapă a sezonului regular, duminică, de la ora 20:45. Fanii celor două rivale se pregătesc pentru un nou duel al orgoliilor, iar galeria echipei lui Adrian Mititelu a compus o scenografie 3D, care ar trebui să apară în Peluza Sud la duelul cu Universitatea Craiova.
Dar tentativa suporterilor de la FCU Craiova a fost expusă de suporterii rivali, cei de la Peluza Nord, care au fost pe fază şi au dat în vileag surpriza celor de la Peluza Sud. Mai mult, când a fost întinsă la repetiţii, pânza pregătită de fanii echipei lui Adrian Mititelu nu corespundea dimensiunilor peluzei, calculele făcute fiind eronate, fapt care a stârnit ironiile rivalilor.
„Papucarii familiei mititelu au vrut şi ei să facă o coregrafie 3D, prima din viaţa lor, dar s-a ales praful…Nu vă mai chinuiţi degeaba, micuţilor, că nu sunt astea de voi! Sunteţi mult prea mici pentru noi, mult prea slabi ca să faceţi coregrafii 3D într-un oraş în care sunteţi oaspeţi! Noapte bună, măscăricilor!” a fost mesajul celor de la Peluza Nord, care a afişat fotografiile cu pânza pregătită de cei din galeria FCU Craiova pentru derby-ul de duminică.
Sediul celor de la FC U a fost vandalizat. Totul s-a petrecut în dimineaţa zilei de sâmbătă, în jurul orei 5:00, iar autorii au aruncat „o substanță lichidă de culoare neagră”, conform poliţiştilor, care s-au autosesizat şi vor face cercetări pentru identificarea celor vinovaţi.
„În dimineaţa zilei de 09 martie a.c., în jurul orei 05.00, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe peretele exterior și pe ușa de acces în magazinul oficial al unui club sportiv din Craiova, persoane necunoscute au aruncat cu o substanță lichidă de culoare neagră. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale” anunță IPJ Dolj.
Fanii FCU Craiova au afişat zilele trecute un mesaj de protest chiar în faţa sediului clubului lui Adrian Mititelu: „Ştiinţa nu este jucăria familiei tale, asta ştie orice om cu principii fundamentale”.
Dar, suporterii echipei lui Mititelu au fost ironizaţi de rivalii locali, fanii de la Universitatea Craiova, care au sancţionat pleonasmul „principii fundamentale” din mesajul celor de la FCU.
„Sărăcuţii, voiau şi ei să pară rebeli…Dar ce nasol e când vrei să pari ceea ce nu eşti… Când vrei să pozezi şi tu în „inteligent” şi încerci o rimă forţată, dar reuşeşti doar să arăţi cât eşti de incult…Formularea „principii fundamentale” îţi urlă-n timpane de cât de pleonastică e, pentru că principiile asta sunt, elemente fundamentale, că de aia sunt principii! Şi ale dracu „principii” pe mititei, când susţin un impostor, fost deţinut, cu un SRL inventat în 2017 şi care nu are nici Marca şi nici Palmaresul Universităţii Craiova. Staţi liniştiţi, brutarul care a povestit public cum îşi plătea galeria SRL-ului personal sau care urmărea meciuri din mijlocul celor care îl contestau şi înjurau „vehement” a fost de acord cu mesajul. Probabil chiar el a făcut poza” a fost postarea celor de la Vechiul Spirit Ultras.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER